Plimbându-l pe Dobby – 12 august

Răsfoind internetul, azi dimineață, am citit cu accent greșit ceva despre “gazele lacrimogene” și acum mă tot gândesc la niște antilope care te fac să plângi.

De ce i se spune bicicletă staționară și nu – cum ar fi mult mai corect și mai aproape de adevăr – scaun cu pedale?

Dacă vreunul dintre vecini m-a auzit strigând bucuros mai devreme că “în sfârșit am ajuns la partea cu violul”, să știe că există o explicație decentă. Azi, după câteva ore de lectură la Scandalul, de Fredrik Backman, am ajuns în sfârșit la bucata pomenită în rezumatul de pe coperta din spate, cel care m-a convins s-o cumpăr. Scena cu violul e undeva pe la mijlocul cărții, deci după vreo 200 de pagini, și eram entuziasmat că ajunsesem la miezul acțiunii, de aceea am mormăit satisfăcut un “era și cazul”, cum se întâmplă când ajungi la părțile interesante dintr-o carte, iar apoi, când iubita m-a întrebat din camera cealaltă “ce-ai zis?”, i-am explicat cu voce tare că, în sfârșit, am ajuns la partea cu violul. Dacă m-a auzit vreun vecin, e posibil să-și fi făcut o impresie greșită despre mine.

Îmi place cartea și-s curios cum se dezvoltă dramele unor oameni care nu există, deci o să vreau să o termin cât mai rapid, motiv pentru care presimt că plimbarea de seară a câinelui va fi super scurtă.

Convingerile oamenilor, am observat eu recent, sunt ferme sau nu sunt deloc. N-am auzit niciodată pe cineva spunând că e “flasc convins” că – dau aici un exemplu complet ipotetic și aleatoriu – jandarmii și-au infiltrat oameni printre protestatari ca să deturneze manifestația pașnică și să aibă o scuză să intervină violent.

Așa cum convingerile sunt mereu ferme, bătăile se aplică întotdeauna cu bestialitate, obiectele cu care se aruncă sunt invariabil contondente și dovezile pe care le pot aduce pentru a confirma că vorbim numai în clișee sunt câtă frunză, câtă iarbă.

Ierbosofia de azi: E foarte periculos să dai foc unei case bântuite. Nu faci decât să incingi spiritele.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.