Toți oamenii care au share-uit poza asta ar trebui să se simtă prost

De fiecare dată când cineva share-uiește pe Facebook poza asta, în care niște lupi merg aliniați pe cărare, și crede căcatul pe băț promovat drept înghețată motivațională conform căruia lupul alfa stă la coadă și bolnavii din față dau ritmul plimbării, un înger își pierde aripile și e agresat sexual de părintele Pomohaci.

Conform snopes.com, poza e extrasă dintr-un documentar BBC din 2011 și arată o haită de lupi condusă de o femelă alfa. Descrierea imaginii e ceva de genul: “A massive pack of 25 timberwolves hunting bison on the Arctic circle in northern Canada. In mid-winter in Wood Buffalo National Park temperatures hover around -40°C. The wolf pack, led by the alpha female, travel single-file through the deep snow to save energy.”

Cel mai puternic membru al haitei deschide cărarea, o spun chiar cei care au capturat imaginile. Atât.

Adevărul, însă, tinde să patineze pe mâzga inspirațională ce învăluie creierele naivilor ca un cocon de ignoranță, astfel că pe internet a ajuns să se distribuie în draci o variantă a pozei în care textul aferent minte cu nerușinare, susținând că primii trei lupi sunt bolnavi și că ceilalți au răbdarea să se plimbe prin tundră în ritmul suferinzilor, toate acestea sub atenta privire a șefului care, vorba aia, “scapă turma”, stând hăt în spate de tot, ca un înțelept care a atins nirvana și acum nu face decât să aștepte detașat momentul în care va transcende către sfere superioare.

Da, e o minciună frumoasă și reconfortantă, scobită din anusul gândirii de vreun gingaș idealist care habar nu are cum funționează natura și animalele, dar știe destul de multe despre manipulare și despre cât de proști sunt oamenii. Dar care-i scopul minciunii? Să-mi fut una dacă pot să-mi dau seama. Poate că autorul a încercat doar să-i păcălească pe managerii din corporații să stea mai la coadă la împinge tava.

La fel de bine putea scrie ceva de genul:

Primii trei lupi sunt masculii beta, cei care râd de fiecare dată la glumele masculului alfa, indiferent dacă sunt amuzante sau nu. În continuare, se vede un grup compact de femele, care călătoresc în această formație “de consolație” pentru că masculul alfa le-a dezamăgit sexual, pe rând, pe fiecare. Rolul lor este să-l bârfească pe masculul alfa și să se simtă mai bine făcând-o și apoi, peste câteva zile, să facă iar greșeala să se culce cu el. După cele cinci femele urmează restul alfabetului de lupi, fiecare având roluri bine determinate: lupul însărcinat cu relațiile cu puiuții, lupul de la HR, cel care-i intervievează pe cei care vor să se alăture haitei, lupul care la orice petrecere vine cu shoturi de Jager, lupul de pe Wall Street și doctorul haitei, cel care la orice consultație zice replica aia cu “Nu e lupus” și râde singur. Ultimul lup din șir e lupul omega. Acesta e un lup fraier, ultimul lup cu care s-ar fute orice lupoiacă, de unde și numele de lup omega.

Masculul alfa nu apare în poză pentru că el este cel care a făcut poza. 

16 thoughts on “Toți oamenii care au share-uit poza asta ar trebui să se simtă prost

  1. “Masculul alfa nu apare în poză pentru că el este cel care a făcut poza.”
    Inca mai rad, si nu ma pot opri. Sa-mi “fut” una, cat de tare e asta 🙂

  2. De fiecare data cand cineva foloseste asocierea de cuvinte “alpha wolf” traiesc aceleasi senzatii pentru ca…alpha wolf e gresit.
    Trecem peste povestea din anii ’70 a lui David L Mech(omul care lanseaza conceptul de alpha wolf) si cartea lui (The Wolf-1970) care e bazata pe observatii facute in captivitate, si ajungem in 1999 cand aceeasi metoda de studiu condusa de acelasi om, dar cu lupii in salbaticie genereaza un rezultat extrem de diferit (a se citi nu exista termenul de alpha wolf, fie el lup sau lupoaica, sunt doar parintii care-si protejeaza odraslele).
    No amu’ daca Mech a incercat fara succes sa opreasca eronatul concept de alpha wolf creeat chiar de el, macar sa nu contribuim noi si mai mult la propagarea unu concept care, ma repet, nu are aplicabilitate.

    1. și linkul de pe snopes zice că e greșită formula “lup alfa”, că nu-i chiar atât de simplu, că ține de dominanță și creșterea puilor și așa mai departe. în schimb, expresia e foarte potrivită când vorbești de oameni 🙂 deci e greu să scapi de ea

    2. Conceptul de Tip Alpha de personalitate nu e intrutotul gresit. Sunt studii care documenteaza maniera de lucru a oamenilor (in Romania, instrumentul care adaptat dupa Styles of Working Survey) arata ca persoanele alpha au o inclinatie pregnanta spre competitie, spre agresivitate, un sentiment acut al lipsei de timp, respectiv o stare permanenta de urgenta si sunt dominatori in grupuri. Oamenii care au un astfel de profil sunt mai expusi decat “colegii” lor, beta, la boli coronariene si afectiuni cardiace, in general.

  3. Din păcate #Tibi a uitat să-l menționeze pe masculul #Beta, care de fapt este laba dreaptă a masculului #Alpha și al doilea ca importanță din “pack”et-ul de douăjde lupii bă! Betawolfu’ este de fapt cel care dă la marșul prin omăt; bineînțeles pe ritm de manea, Salam cu precădere.

    De asemenea, pe wolfu Betaniez îl găsiți și în povestea fraților GrimmZ, celebra Scufița cu Roșiile de aur, cea care a cărei bunică naivă a fost halită de wolfu menționat “above”.
    Norocul a făcut că un pădurar se afla prin zonă la un inventar de cioate. Când a auzit-o pe Scrofița cu Roșiile de aur urlând că din gură de șarpe,
    și-a luat baioneta de la raifălu’ din dotare și a intrat peste lup în colibă, unde l-a tranșat fain-făinuț, salvând-o pe una dintre cele mai avide fane a lui Arsenie Boccacino. După care a făcut mici și cârnați din lup, iar blana a vândut-o la niște bișnițari din Apahida. The very End!

  4. esti expert certificat in lupi sau in ingeri care isi pierd aripile in pla lui pomohaco ? Daca in nici una si ai impresia ca sharuitul e ceva stintific atunci ce ai scris mai sus nu e altceva decat laba trista la piciorul de lemn

  5. Ai observat vreodata un lup sau mai multi, cum se comporta?

    La Gradina Zoologica.

    Daca ii observi, o sa-ti dai seama de raporturile de forte dintre ei, de dominatie samd.

    Fara a mai fi nevoit sa citesti in carti sau pe net cine stie ce bazaconii.

    1. hahahhahahahahahha, a zis Grădina Zoologică, hahahahhahahaha. asta e ca și cum ai învăța despre caise uitându-te la un compot. hahahahhaha

  6. ”Atentie activa” iti spune ceva?

    Mindfulness?

    ”Choiceless Awareness”

    ”The state of being present”

    Doar astfel poti sa observi.
    Fara ganduri in cap.

    Desi termenii nu sunt echivalenti.

    Nu e nevoie ”sa inveti” despre lupi.
    Ci doar sa-i observi.

    Sunt chiar…fascinanti.
    Si frumosi.

    Vezi atunci intr-adevar daca exista sau nu ”alpha male” samd.
    Pentru ca observi tu direct, nu ”citesti despre”.

  7. who cares amice ? pentru mine sunt o haita de lupi si-atat.
    lumea arde si baba se piaptana, serios. sunt atatea probleme in lume si tu vrei sa ne arati cat de tare poti bate campii sau talentul tau beletristic.
    tu chiar nu ai ce face ???!!!!!

    1. Amice, cum ai stricat tu flow-ul de pe blog cu agresivitatea ta!

      Mai bine taceai, si astfel ramaneai filozof.

      Sau…ceea ce esti tu.

      Sculer-matriter.
      Sau …prelucrator prin aschiere.

      Scrie tu despre problemele stringente ale lumii, despre crima organizata, despre droguri, despre infractionalitate, despre poluare samd daca te tine!

      Daca nu, si doar vii sa tipi aiurea in tramvai, ca ”n-ai ce face”, nu mai tipa!

      Strici flow-ul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *