Noah (2014) – Arca lui ‘No way!’

Pe de o parte tind să cred că Aronofsky s-a încăpățînat să răspundă cu DA la întrebarea “se poate face oare o variantă mai tîmpită a Titanicului?”. Pe de altă parte nu prea știu ce să cred, fiind un fel de agnostic. S-ar putea să fie un film chiar bun. Dar sunt sigur că nu poți face un film serios despre Noe fără a-l pune pe Radu Beligan în rolul lui Matusalem. În primul rînd pentru că actorul romîn chiar a fost acolo cînd s-a scris sfînta scriptură.
Partea negativă a acestei adaptări exagerat de mistice a Bibliei este că îi ia vreo 2 ore ca să-mi provoace acea suspensie a incredulității pe care și-o doresc filmele de genul acesta. Prin comparație, la Jack și vrejul de fasole a durat mult mai puțin. Dacă ați văzut cele 2 filme o să vă dați seama că nu-s total deplasat în a face comparația asta. 
Timp de aproape 2 ore am avut o senzație constantă de what the bloody fuck?!? Nu știam dacă filmul se autoparodiază sau se ia în serios. Iată cîteva exemple: Noe scoate un vîrf de săgeată dintr-un fel de căprioară cu solzi, animal absolut inutil pentru desfășurarea acțiunii, putea la fel de bine să fie o căprioară fără solzi. Noe cîntă, chestie care nu i-a ieșit nici măcar în Mizerabilii. Numărul de perdele fine de pe arcă e too damn high! Menelaus face magie cu mîna. Nevasta lui Neo face un test de sarcină. Sarcina ajunge la termen înainte ca arca să dea de uscat (parcă era vorba de o croazieră de 40 de zile). Noe nu-și construiește singur arca, îl ajută o gașcă de îngeri căzuți transformați într-un fel de enți stîncoși. Și astea sunt doar chestii minore. 
În momentul de debut al potopului, hoardele de barbari mocirloși în frunte cu un Menelaus din stirpea compromisă a lui Cain, căpetenie înarmată apropo cu un fel de lansator de rachete primitiv, se bat cu trupa de îngeri pietrificați, reușind o coregrafie confruntațională ce rivalizează în ridicol pînă și lupta dintre King Kong și ăia trei tiranozauri din filmul lui Peter Jackson pe care toată lumea ar vrea să-l uite. I shit you not! Îngerii ăștia, ființe de lumină căzute pe pămînt și închistate irevocabil în glodul său mizer, se luptă ca niște optimuspraimi de granit cu sărmanii oameni care nu vor decît să nu moară înecați ca niște șobolani.
Imediat după asta, filmul a început să-mi placă. Nu știu dacă a fost montajul excepțional al unei evoluții a universului povestite ca act creator sau faptul că Noe o ia complet razna și scenariul tinde să aibă mai puțin temei logic chiar și decît cartea pe care se bazează. Sau poate mi-a plăcut ideea conform căreia rasa umană e un fel de cancer al planetei și trebuie eliminată complet. Adică exterminată pînă la ultimul copilaș nevinovat, pentru că pînă și o singură celulă compromisă moral se poate dezvolta într-o nouă tumoare. 

. . .
  . .
    .

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.