Killing Time (2013) – Uite că avem și noi reservoirdogșii noștri

Un royale with cheese autohton, mai slab în ceea ce privește conținutul caloric, dar fără ca asta să-i știrbească din consistență. Cam asta pot spune pe scurt despre Killing Time, un film imaginat, scris, regizat și interpretat parțial de Florin Piersic Junior. Și nu insist cu tușele tarantinești pe care le adoptă filmul, Buticul a scris despre ele mai bine decît aș face-o eu, acesta fiind și motivul pentru care m-am grăbit să-l văd. Și nu-mi pare rău.

Pe alocuri m-am temut că filmul se va refugia prea mult în acele metehne polițist-adjectivești cu care minimalismul cinematic romînesc și-a atras oprobriul publicului, în special atunci cînd l-am văzut pe Florin conducînd mai multe minute pentru a-și lua țigări. Dar acesta a fost singura parte în care acțiunea a părut să treneze ușor, pentru că în rest monoloagele asasinilor sunt atît de bune și de amuzante încît automat m-am gîndit că Florin Piersic, you’re doing it right. Mai rar un text atît de bun într-un film românesc, la fel de rare fiind și situațiile în care limbajul colorat nu devine incomod după o anumită vreme, ceea ce nu se întîmplă în acest caz.

Din cei 8 oameni care eram în sală, 2 au plecat după primele 10 minute, exact înainte ca Cristian Ioan Gutău să livreze cel mai simpatic monolog despre cum Spider-Man este un poponar impotent și cum Batman trebuie să aibă p#!* de-un metru, deci într-un fel mi-a fost confirmat din nou faptul că ignoranța este propria ei pedeapsă. Și deși în majoritatea timpului îl văd pe F.P.Jr. ca pe un rebel demn de o altă cauză, un morocănos înfumurat, plin de sine, un mereu deprimat meditativ incapacitat de propria importanță și de greaua moștenire a unui părinte uber-celebru, de data aceasta rolul i-a venit ca o mănușă, o mănușă pe care o poartă orice asasin profi pentru a nu lăsa urme. Adică mi-a plăcut de el, chestie la care nu mă așteptam.

Înainte ca filmul să primească și alte premii mai prestigioase, eu aș dori să-i acord de la mine premiul pentru cea mai bună rugăciune, pentru cel mai lung muc și pentru cea mai senină moacă a vreunui sociopat știrb cu mustață de muschetar și origini bucovinene care a ținut vreodată un discurs despre the average god și nu încearcă să-și justifice amoralitatea ci pur și simplu își explică superioritatea folosindu-se de o retorică ireproșabilă. Este printre puținele filme romînești la care m-aș putea uita de mai multe ori cu aceeași plăcere. Un alt lucru care-mi place a fost faptul că povestea este accesibilă, fără a fi simplistă și fără a se folosi de subtilități inutile. Un fel de what you see is what you get.

În final, pot concluziona prin a spune că filmul este un mod excelent de a-ți omorî timpul. Get it? Îți omori timpul privind Killing Time. Ahahaha, ce spritual sînt!
. . .
. .
.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.