Jurnalul unui jihadist (cap.6) – Nu există jihad gratuit

Allahu-am-bani!

Tocmai mi s-au rotunjit considerabil veniturile. Asta pentru că am fost plătit exclusiv în monede, ca un infractor din desenele animate alea vechi, la care ne uitam în copilărie cînd mergeam în vizită la unchiul de la oraș, care avea televizor și casetofon cu leduri colorate ce pîlpîiau pe ritm cînd mergea muzica. Îmi plăcea enorm piesa celor de la Hologram, aia cu “Talibanii vorbesc”, în special părțile în care solistul povestea cum unii te ridică, alții te lovesc. Era o melodie perfectă pentru jihad.

Tot ce mai lipsea era un simbol al dolarului, verde, pe săculețul în care mi-am primit mărunțișul și caricaturizarea mea ar fi fost completă (chiar dacă eu am primit, de fapt, euro, nu dolari).

Sîntem plătiți în euro din rațiuni elementare: unii dintre noi, nu știm care pentru că încă nu s-a pus la punct metoda de selecție, vor fi trimiși să invadeze diferite părți ale Europei, infiltrați printre refugiații sirieni. Nu poți să ai încredere în casele de schimb de prin haiduciile astea est-europene, așa că, pînă ajungi la destinație, e preferabil să ai la dispoziție o sumă de bani pe care să poți conta oricînd, oriunde. Dacă invadezi o planșă de Monopoly, pleci la drum cu bani de Monopoly; dacă invadezi Europa, pleci la drum cu euro. Mi se pare logic.

Ne-au dat monede gîndindu-se că banii de hîrtie pot fi deteriorați iremediabil pe traseu, mai ales cînd ai de traversat marea. Vezi tu, nu toate țările au fost destul de istețe încît să-ți tipărească bani de plastic. În schimb, s-a ignorat complet potențialul săculeților de monede de a se transforma în ancore personale, în caz de naufragiu. N-a zis nimeni că nu vor exista riscuri, dar cînd te sabotezi singur e deja ridicol. Trebuie să am o discuție cu ei în privința asta.

Nu s-au stabilit încă țările în care va trebui să ne instalăm bazele de operațiuni, dar sper să nimeresc ceva vrednic. Belgia cred că mi-ar plăcea, pentru că au ciocolată bună, multe feluri de bere și oamenii par mereu relaxați. Surpriza e cu atît mai mare cu cît e mai neașteptată ținta pe care o alegi. Turcia, dă-mi voie să spun, era o țintă previzibilă, fiind atît de aproape de noi, dar trebuie să recunosc că a existat o tușă de geniu în faptul că a fost vizată o demonstrație de pace. Genul acesta de atenție la detalii ne va duce pe culmile gloriei jihadiste! Allahu e cu adevărat Akbar.

Eu țin neapărat să-mi las amprenta personală oriunde m-aș duce, așa că intenționez să atentez ceva epic într-un loc cu totul neașteptat. Poate în Cehia, poate în Croația, poate chiar în Andorra sau Lichtenstein, țări atît de mici că le poți măsura suprafața în covoare persane. Oricum, aș vrea să antentez într-un loc frumos, unde să se observe contribuția mea, că să pui o bombă într-o groapă de gunoi cum e Serbia e ca și cum ai decapita o cămilă moartă.

Pînă atunci, pot să dispun cum vreau de banii mei. Cred că am deja destui cît să-mi cumpăr o sclavă. Dar pentru asta ar trebui să merg la tîrg, la Mosul, și chiar nu am chef acum de un drum atît de lung. În plus, pentru a deveni musulmană, femeia yazidi pe care aș putea să mi-o cumpăr ar trebui să fie violată de încă zece membri ISIL. Nu mă încîntă deloc faptul că trebuie s-o împart cu alții, pentru că nici ceilalți nu mă invită niciodată să le inaugurez pe ale lor. Iar dacă mă invită și pe mine la violul colectiv, o fac pentru că alți talibani i-au refuzat în ultimul minut și nu le mai iese numărătoarea. Mersi, dar decît să violez din mila lor, mai bine mă lipsesc.

Deci nu mă duc niciunde. O să stau în buza cortului și o să privesc apusul fumînd mahoarcă de-aia bună, de care pot face rost de la colegii de pe convoi acum că mi-au intrat niște zdrăngănei în pușculiță.

Click aici pentru mai multe capitole din: Jurnalul unui jihadist

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *