Jurnalul unui jihadist (cap.4) – Sfatul Islamic

Allahu-ak-bună dimineața, jurnalule, chiar dacă e trecut bine de orele dimineții.

Să vezi ce mi s-a întîmplat aseară! Nici acum nu-mi vine să cred că am pățit așa ceva.

După ce am săpat groapa de nevoi personale (care e similară creditului de nevoi personale prin faptul că amîndouă se bazează pe depuneri de lichidități la intervale regulate de timp), m-am decis să fac o baie.

Mă lăsasem la bustul gol ca să sap, așa cum e normal și bărbătesc, astfel că atunci cînd am terminat de lopătat eram acoperit de o mîzgă fină și lipicioasă, formată în egală măsură din praf și transpirație. Arătam de parcă mă unsesem cu noroaie terapeutice sau făcusem baie în petrol, ca un prinț arab.

Apa curentă fiind un lux la noi în tabără, tot ce poți face ca să te cureți e să te freci pe corp cu o cîrpă udă. Pentru că reciclezi în scop igienic o cantitate mică de apă, se poate spune că în tabără avem apă recurentă. Pam-pam! E bine că mai pot rîde, e semn că încă nu mi-am pierdut complet mințile.

Unii dintre jihadiști nu fac baie deloc, alegînd să se frece puțin cu nisip doar dacă trebuie să-și alunge păduchii, așa cum fac găinile sau elefanții. Treaba lor. Nu-i ceva deosebit de grav, că poți să stai în preajma lor, dar numai dacă iei în considerare direcția din care bate vîntul. În fine.

După ce m-am curățat cît de bine am putut pe întreg corpul, adică de la brîu în sus, și am văzut că apa din găleată era aproximativ limpede, am zis să-mi aranjez puțin și barba. Am spălat-o bine de tot, că știu cît de neplăcut e să ai o barbă murdară și mirositoare. Unii dintre jihadiștii mai bătrîni de aici au bărbi soioase și împuțite, în care, dacă te uiți atent, poți să vezi resturi de brînză și alte cele. Oribil.

Apucasem să tai cîteva fire care creșteau rebele pe gît și care mă gîdilau de fiecare dată cînd mișcam capul și urma să mă apuc să-i dau o formă mai rotunjită bărbii, să nu aibă aspectul ăla sălbatic, neîngrijit. Dar cînd să bag mai zdravăn foarfeca în cîrlionți, un bătrîn începe să urle la mine ca apucatul că nu e voie, că e Haraam, că sfidez Coranul și că nu mă comport ca un musulman cuminte.

Am încercat să-i explic că legile vechi pot fi supuse interpretărilor, dar el nici n-a vrut să audă și a fugit repede la Sfatul Islamic ca să mă pîrască. Sfatul Islamic al Statului Islamic e organismul care se asigură de respectarea legii Sharia la noi în tabără. Sîntem doar o facțiune mică din întreaga organizație, dar funcționăm autonom și pe aceleași principii, ca o gherilă.

Cercul bătrînilor SISI a fost de aceeași părere cu bătrînul care m-a dat în rît: nu e voie sub nici o formă, conform legii străbune, să-ți tai barba. Nici măcar un fir, chiar dacă e despicat și urît. Nu-i voie nici măcar să-l smulgi cu mîna cînd vezi că e cărunt sau mai lung decît celelalte. Ridicol, nu? Dar lasă că ajung eu în conducere și atunci să vezi schimbări.

Pedeapsa lor, mai mult una simbolică decît orice, a fost să stau o zi fără mîncare și să mă rog la Allah pentru iertare. Așa că azi o să stau în cort și o să meditez la toate cărările anevoiase ale vieții pe care le-am parcurs ca să ajung în punctul acesta. Norocul meu că am un pachet de biscuiți Oreo ascuns sub saltea. L-am furat din sacoșa unui prizonier cînd nu era nimeni atent. Apropo, jurnalule, știi cum se mănîncă un Oreo? Se mănîncă exact ca orice alt biscuite.

Trebuie să închei acum, că sînt verificat din oră în oră și nu pot să-i las să mă găsească scriind, trebuie să dau impresia că mă rog și mă căiesc. Hai, pace ție!

Click aici pentru mai multe capitole din: Jurnalul unui jihadist

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *