Jurnalul unui jihadist (cap.16) – Allez les bombes!

Sună ciudat cînd o spun cu voce tare. Arată și mai ciudat cînd o scriu: în ultimele două săptămîni am stat în casă și am făcut binging. Așa cum fac adolescenții anxioși și bărbații femeilor cu multe migrene și/sau copii. Am făcut binging și zapping pînă m-a luat durerea de încheietură de cît am mînuit telecomanda. Toate astea în scopuri pur informative. Cercetare, cum ar veni, ca să nu-i spun direct spionaj.

Sincer să fiu, nici n-am vrut să-i deranjez pe români cu atentate străine în timp ce-și organizau propriile atentate. Ei le spun alegeri locale, dar nu-s altceva decît niște simulacre de demoncrație. Demoncrația e un sistem politic inventat de satanele imperialiste americane, de unde și numele sugestiv. Ierarhia politică imită fidel structura organizatorică a infernului, de accea șeful tuturor dracilor din România e unul ce poartă inițialele lui Lucifer Diavolul (Dracnea sau ceva de genul).

Alegerile sînt doar niște moduri elegante de a-ți alege călăul. Poate că e plăcut să numești tu omul care o să te fure în următorii ani, habar n-am. Cert e că românii și-au pus vîrtos crosa la patină. Unii și-au ales primari gata arestați, dorind probabil să elimine intermediarul. Alții și-au păstrat primarii, în ideea că răul pe care-l cunoști e mai puțin rău decît răul pe care nu-l cunoști. Răul are grade de comparație aici, pesemne. Cu așa mentalitate, “binili” nu prea poate să învingă, deși s-au mai văzut cazuri. Noi, jihadiștii, nu prea avem astfel de dileme. Tot ce a spus Abu Bakr al-Baghdadi că a spus Profetul că a spus Allah e bine, tot ce spun ceilalți e rău. Simplu.

Cei mai excentrici dintre români și-au ales primar o femeie. Tipa a lucrat înainte ca promoteriță de mobilă poleită cu aur fals, deci e calificată să gestioneze afacerile unui oraș în care kitschul e ridicat la rang de monument, vezi “cartoful cu țepușă” sau Catedrala Mîncărimii Neamului (i se spune așa deoarece se construiește doar pentru că l-a mîncat în fund pe ayatollahul lor să-și facă un sediu faraonic, de corporație divină, și nu a vrut neam să se mulțumească cu ceva mai modest).

Poți învăța foarte multe despre un popor privindu-i programele de televiziune. Uitîndu-mă la postul național, TVR, am învățat să adorm pe zgomot. De la posturile comerciale am învățat că românii nu știu diferența dintre un talent și o abilitate. Dar, Allahu-ak-bartoș, n-am reușit să înțeleg nicicum de ce tipul ăla oarecare, pe nume Smiley, a fost pus să vorbească, în condițiile în care calitățile lui principale sînt, evident, de natură non-verbală. Doamna Mihaela Rădulescu Schwarzenegger e o bombă de femeie, în sensul că pare scumpă. Pe cînd Delia e doar o Lady Gaga Low Cost. Florin Călinescu îmi aduce aminte de bunicul, deci e trist. Iar Chello oferind păreri într-o emisiune de umor e ca și cum l-ai pune pe Bin Laden să jurizeze un concurs de poezie feministă. Dar de ce să-l mai deranjezi pe om? Nu stă bine acolo, pe insula lui, cu 2Pac, Elvis și tipul ăla cu diluanții?

Lipsa de nuditate autohtonă din programele tv spune ceva despre puditatea românilor. Par oameni reprimați sexual, majoritatea. Nu doar pentru că vor să le limiteze homosexualilor drepturile civile, în loc să-i decapiteze, cum facem noi, ci pentru că par mereu nesatisfăcuți. Rar îi vezi afișînd zîmbete postcoitale. Contrastul devine și mai dubios cînd vezi cît de lubric se poartă în emisiunile tabloide. Lansează aluzii sexuale și insinuări de parcă ar fi gloanțe de mitralieră. Dar numai gura e de ei. Românii sînt cîinii aceia care latră agresiv de după gard, dar umblă cu coada între picioare cînd ies în lume. Probabil de asta încearcă să compenseze spunîndu-și unul altuia “boss”, ca să-și mascheze inferioritatea. Ce-i drept, și țara arată ca și cum ar fi plină de boși: n-a mai rămas nici un angajat care să facă o muncă cinstită, toți sînt șefi, patroni, directori și manageri. Muncitori, niciunul.

Eu sînt mulțumit de ce am făcut în ultimele două săptămîni. N-am prea trecut pe la cursuri, deși ar fi trebuit, dar am reușit să le încep dosare unora dintre vecinii mei. Plus, am descoperit o nouă metodă de tortură după ce am văzut cîteva din emisiunile Denisei Rifai. Am descris procedura interogației nonsensicale și colegilor mei și e posibil s-o folosească pe niște franțuzoi în vederea perturbării unor meciuri de la Euro2016. Printre sugestiile mele de întrebări de distrus psihic francezii am inclus: De ce mîncați pîinea sub formă de baghetă? Nu e mai ușor să ungi pateul pe felii mai mari? De ce se udă Champs-Élysées cînd plouă? De ce turnul Eiffel nu are formă de turn, ci de piramidă metalică? Pe ce rută zboară Concorde-ul 101? Ce părere are Deschamps despre jocul la offside? Care-i treaba cu nihilismul? Cîți olteni trecură Oltul? Unde sînt zăpezile de altădată?

În plus, le-am trimis niște poze din zona Ferentariului și cred că urmează să primesc un bonus pentru atingerea targhetului. Habar n-au că așa l-am găsit, gata bombardat.

Click aici pentru mai multe capitole din: Jurnalul unui jihadist

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *