Jurnalul unui jihadist (cap.15) – Cînd viața îți oferă lămîi, sigur vrea ceva la schimb

Cînd viața îți oferă lămîi, e ideal pentru bunăstarea ta mintală să privești partea plină a paharului de limonadă și să te joci distrat cu paiul printre cuburile de gheață și frunzele de mentă, bucurîndu-te de gustul înțepător al citricului. Asta dacă nu preferi să cazi pradă unei acre resemnări, că doar și nihilismul e pentru oameni, nu pentru girafe, vorba unui mare filozof.

Cînd viața îți oferă un avion prăbușit din motive necunoscute deasupra mării, mobilizezi rapid aparatul de PR și revendici accidentul ca fiind un atentat plănuit cu migală de organizația ta jihadistă. Cum de nu ne-am gîndit la asta pînă acum? Cum de nu am făcut asta și cu zborul ăla malaezian? Sau cu virusul Zika? Sau cu asasinarea lui JFK? Cine ar putea să spună că nu noi am orchestrat dezastrul aerian cînd cutia neagră zace pe fundul oceanului cu Nemo și Dory și președintele francez a declarat deja că nu exlude nici o ipoteză? Nici una! Nici ipoteza atacului extraterestru, nici ipoteza unei invazii de șerpi, ca-n filme, nici măcar ipoteza ca una dintre stewardese să fi fost, de fapt, un yeti sinucigaș cu silicoane și fustică mini. Evident, nu s-a eliminat nici ipoteza ca în spatele prăbușirii avionului să fi fost unul dintre kamikamarazii mei islamiști. Ceea ce s-a dovedit a fi mană cerească pentru noi. Un cadou picat din cer, ca să zic așa.

Este exclusiv meritul meu că atunci cînd oportunitatea a bătut la ușa cortului, am fost destul de sprinten la cap să-i recunosc ciocănitul și să deschid fermoarul ce ține loc de intrare, poftind-o înauntru. Am îmbrățișat-o ca pe o prietenă dragă, dar una pe care nu am mai văzut-o din liceu, astfel că nu prea am avut ce discuta cu ea. M-am grăbit să o prezint șefilor. Încă nu pot să mă gîndesc la ei ca fiindu-mi superiori. Dacă ar fi fost întradevăr superiori, s-ar fi gîndit la mișcarea asta înaintea mea. Nici nu mai are rost să menționez că a făcut o impresie nemaipomenit de bună. E greu să nu recunoști Oportunitatea cînd o vezi, oricît ai fi de închistat în tradiții și obiceiuri vechi de sute de ani.

Mă așteptam, naivul de mine, să fiu invitat și eu în sînul Sfatului Islamic, să pun la care, împreună cu ei, filmarea pe care să o antedatăm prin trucaje video astfel încît să dăm impresia că am prăbușit intenționat aeronava Egyptair. Fix pulah lui Abdulah! Mi-au mulțumit frumos pentru idee și mi-au transmis că se așteaptă la lucruri mărețe din partea mea după ce voi ajunge în România. Cumva, vor să fac lucruri mărețe în banca mea, nu în spațiul lor de joacă, să nu care cumva să-i eclipsez sau ceva. De parcă darurile lui Allah sînt limitate și nu există destulă glorie pentru noi toți în Lumea de Apoi. Las că le arăt eu lor!

Plecarea e peste trei zile. Nu cunosc itinerariul. Sincer să fiu, nu mi s-au comunicat multe detalii despre drumul meu pînă acolo. E mai bine așa. Mai sigur, pentru toți cei implicați. În caz că voi fi capturat și torturat, nu voi putea să divulg felul prin care ISIS infiltrează agenți operativi pe teritoriile europene. Din cîte am înțeles, voi fi ascuns într-un camion care transportă droguri. Toți vameșii de pe drum sînt complici, inclusiv cei români. În schimbul unor sume variabile de bani, aceștia permit trecerea drogurilor. Că au văzut ei numai oamenii buni prizează cocaină prin filme. Sînt foarte exigenți, în schimb, cînd vine vorba de refugiați, de unde și nevoia de a penetra pe ascuns granița.

Ajuns acolo, îmi va fi mai ușor. Voi studia medicina, asta e acoperirea mea oficială. Ceea ce înseamnă că va trebui să fac sex cu multe românce, dar e un sacrificiu pe care sînt dispus să-l fac. Înscrierea mea la universitate s-a rezolvat ieftin, cu ajutorul unui rector căruia scandalul plagiatelor i-a dimiunat veniturile. Conform dosarului pe care l-am primit zilele trecute, omul are nevoie critică de bani de cînd amanta lui s-a decis că vrea să-și deschidă un salon de manichiură. Ea fiind absolventă de liceu pedagogic și cam atît. Întotdeauna i-a plăcut să facă modele unice pe unghii și acum crede că poate să transforme asta într-un biznis, să fie o femeie de afaceri respectabilă, care se descurcă pe cont propriu. Desigur, după ce-i finanțează amantul deschiderea unui salon. Treaba lor. Nu mă bag, că nu înțeleg rostul unghiilor tehnice. Prefer unghiile practice.

Același rector mi-a făcut rost și de cazare. O garsonieră aflată într-o zonă liniștită a centrului. Locuința a fost a bunicilor lui, dar mă-sa nu l-a lăsat să o vîndă după moartea lor – ceva legat de imposibilitatea de a vinde casa părintească – așa că acum o ține degeaba, că amanta preferă să se întîlnească cu el la hotel. Pare genul de femeie care se respectă. Mi-ar plăcea s-o cunosc. Cred că ne-am înțelege bine. România e genul de țară în care toată lumea crede că știe engleză. Bine sau rău, cu siguranță o să fie interesant. Măcar atît.

Click aici pentru mai multe capitole din: Jurnalul unui jihadist

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *