Iubirea adevărată e doar la un pahar și un gol distanță

– Cît îi scoru’? mă întreabă din dreptul ușii un domn bine cherchelit.

– Unu la zero, a dat Marica gol, îi zic eu.

Cînd îi răspund fața i se luminează brusc și colțurile gurii i se întind să se întîlnească undeva la spate. E îmbrăcat regulamentar pentru un pensionar, vestă gri tip multi-buzunar peste o cămașă în carouri a cărei ultimi doi nasturi, neîncheiați, lasă să se vadă o cruciuliță din ceva sfoară neagră, cel mai probabil sfințită. E roșu la față, dar un roșu sănătos, de parcă ar fi muncit în soare o bună parte a zilei, și nici nu are nasul împresurat cu vinișoare așa cum tind să aibă cheflii profesioniști la un moment dat.

– Și cum a dat gol? Cu piciorul, cu capul? mă întreabă el curios și vesel ca un copil aflînd prima dată despre Moș Crăciun.

– A furat mingea de la fundași și a dat gol singur, șut plasat. Eram la masa de lîngă ușă, făcînd un unghi foarte ascuțit cu ecranul televizorului, deci se poate ca faza să nu fi fost tocmai așa.

– Pfuai de pula me! Așe singur-singur? Nu i-a dat nime’ pasă?

– Așa singur, apuc eu să zic înainte să mă ia în brațe.

Stăteam pe un scaun de bar, deci înalt, iar el a venit din lateral-spate, deci n-a fost tocmai o îmbrățișare clasică. Dar întrucît prinsoarea brațelor sale în jurul bustului meu corespunde definiției unei îmbrățișări, o s-o lăsăm așa. Un bătrînel beat m-a luat în brațe.

Gheața fiind spartă, mi-a și zburlit puțin părul, părintește.

– Și așe zici, că nu i-a dat-o nime’?

– Mhm.

– Nime’ nime’?

– Nimeni, a dat gol singur.

– No bun așe, le-am scos fotbalu’ din cap la unguri.

Replica lui s-a dovedit doar mai tîrziu a fi profetică, dar în momentul acela eram încă oarecum sceptic. Oricît de buni ar fi steliștii, la națională parcă n-au aceeași chimie între ei. Iar primul gol fusese un accident, chiar și o veveriță oarbă mai nimerește din cînd în cînd scorbura, chiar și un ceas stricat are dreptate de două ori pe zi și chiar dacă aveam dreptate era inutil să-i explic. Deci n-am mai zis nimic. Cu mîna petrecută după umărul meu, cu respirația lui caldă mîngîindu-mi ceafa, mi se confesează:

– Vă rog să mă scuzați, da’ așe de tare m-am îmbătat.

– Nu-i nimic, probabil așa vom fi și noi în curînd, îi zic eu. O altă replică ce s-a dovedit a fi profetică.

– No, i-am spart pe unguri. Vezi c-o avut Piți dreptate?

Aici chiar nu am cum să fiu de acord cu el, Piți e un incompetent arogant și meritul lui în performanțele echipei naționale e minimal, dar asta era o discuție pentru o zi mai lucidă, așa că am dat din cap afirmativ și i-am zîmbit. La fel i-am zîmbit și prietenului de pahar care se hohotea intermitent în direcția noastră.

– Și așe zici, că o dat gol singur-singur?

În loc de răspuns îi arăt cu degetul spre ecran, unde tocmai se relua golul lui Marica din mai multe unghiuri, grație unei pauze prelungite în joc.

Se întoarce din nou spre masa noastră radiind de satisfacție și concluzionează grav:

– Le-am scos fotbalu’ din cap la unguri, fută-i soarele să-i fută.

Îi zîmbesc aprobator, aceasta fiind cam singura reacție potrivită în astfel de situații. La fel fac și prin cluburi sau localuri gălăgioase unde nu aud ce mi se spune. Un fel de smile and wave, boys, dar fără wave.

Mulțumit de scor, de meci, de viață și de sine, dă să plece. Dar nu înainte de a ne spune cît de mult de iubește pe amîndoi și de a-mi zburli din nou părul.

Amuzat și oarecum înviorat de interacțiunea cu simpaticul bețiv, m-am întors la meci și am purces la a le scoate fotbalul din cap la unguri.
. . .
  . .
    .

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.