Încă un semn că am îmbătrânit

Făcând curățenie prin casă, observ că am un cablu care iese din televizor, face un ocol prin cei șapte ani de praf care s-au coalizat în biluțe pufoase și gri în cotloanele îndepărate din spatele televizorului, și apoi intră iar în televizor.

Scot cablul care îl ajută pe televizor să comunice cu el însuși, îl pun deoparte și mă apuc de munca sisifică de a ordona jungla de hașdemeiuri, coaxiale, dezaxiale, mufe aquafresh în trei culori, cabluri de curent, cabluri de tiroliană, unități dividi și cutii dolce farniente de telekomunicații în ceva mai ușor de înțeles și de gestionat.

Ca să prind cablurile în buchete mici, discrete, apelez la o punguță în care țin, întâmplător, niște sârme plasticate, just in case, că nu știi niciodată când îți trebuie. Sunt acele sârmulițe mici și negre cu care îți sunt legate jucăriile de plasticul transparent din cutie, capetele pungilor de pâine sau cablurile de alimentare între ele când îți iei mașină de tuns părul de acolo jos.

Eu mă bucur enorm de faptul că am putut fi atât de prevăzător încât să salvez deșeurile astea semi-inutile, de acum doar stau și culeg roadele practice ale unei înțelepciuni tehnice, dar iubita mea iubită spune că ăsta e semn de bătrânețe.

Eu, unul, nu cred în astfel de semne. Așa cum nu cred nici că sârmulițele mele dosite în sertarul biroului ar spune ceva despre mine. Chiar dacă pare că au format cuvântul “old”.

3 thoughts on “Încă un semn că am îmbătrânit

  1. Și eu am aceeași meteahnă! :))))) am o punguliță din ălea cu fermoar (ziplock) si țin o grămăjoară de sârmulițe din-astea, da’ nu în sertarul de la birou ci într-unul din bucătărie :))))
    Băi, corect, nu știi când se pot dovedi utile, nu?

  2. da’ fii serios, nu îmbătrânim noi, astea-s prostii.
    Apropo, nu știi ce-o zis la meteo c-a fi mâine? Vine ceva ploaie, c-așa mă supără un genunchi…

  3. Daca stiam la ce pot sa folosesc sarmele alea negre, nu le mai aruncam la gunoi cu tot cu ambalaj. Am pastrat doar folia cu bule de protectie, pe care le-am spart una cate una, avand o licarire mefistofelica in ochi si un ranjet sadic intiparit pe mecla. Dupa ce le-am spart pe toate, m-am dus la magazin si am cumparat alte folii cu bule, noi-noute, pe care nu le-am folosit ca sa ambalez ceva fragil, ci le-am luat ca sa le sparg. Asta inseamna ca am devenit dependent, cumva.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.