Don Jon (2013) – Cînd cea mai mare cucerire amoroasă este sinele

There’s only a few things I really care about in life. 
My body. My pad. My ride. My family. My church. My boys. My girls. My porn.

Au existat momente în care chiar am crezut că filmul ăsta o să fie o comedie ușurică despre niște cocalari americani, pentru că are unele părți aparent superficiale și ridicol de clișeice, evidențiate într-un mod enervant de simplist. Din fericire, sub comedicul vulgar se ascunde o parodiere subtilă a dinamicii relaționale moderne. Filmul reușește performanța de a fi simultan un rom-com obrăznicuț despre un tip dependent de pornografia online (și implicit de activitatea relativ solitară ce-i urmează), dar și un comentariu social despre nocivitatea comportamentelor egoiste din viața de zi cu zi. Partea bună e că finalul filmului livrează o lecție de viață fără a fi moralizator și condescendent, ci oarecum vesel și mîndru de propria descoperire.
Dependența de pornache a acestui Don Juan de mahala, trivială și inofensivă la o primă inspecție, ajunge să-i perturbe grav relația non-virtuală cu prințesa lui de cartier. Nota 10 pentru Scarlett că a reușit să imite atît de bine prostia, nu-i un lucru ușor. Dar fixația lui manuală, ajungem să descoperim pe parcurs, e doar o victimă colaterală a felului în care gîndește, a ideilor lui necoapte despre cum pornografia e mai bună decît sexul. Săracul băiat are dreptate doar pe jumătate: nu știe că există o diferență între a face sex și a face dragoste. Nici domnii care au stat în spatele meu la cinema nu știau despre asta, așa că atunci cînd filmul a lăsat pe plan secund comedia și a dat-o în profunzimi emoționale, băieții au pierdut firul narativ, fiind foarte fericiți și mai ales ușurați la apariția genericului de final.
(Notă separată legată de domnii ce au stat în spatele meu la cinema: Erau genul de oameni care au nevoie să spună cu voce tare ceea ce se întîmplă în film chiar în timp ce se întîmplă, probabil ca un fel de confirmare, ca să fie siguri că au înțeles ce se petrece. În același timp, erau permanent măcinați de o incredulitate infantilă, nu le venea să creadă că se întîmplă ceea ce vedeau clar că se întîmplă. Probabil de acolo și nevoia de a vocaliza acțiunea filmului, pentru întărire)
Debutul regizoral al lui Joseph Gordon-Levitt este, cu siguranță, demn de apreciere. Cu atît mai mult cu cît gravitează în jurul relației dintre un onanist cronic și iubita lui manipulatoare, felie de viață mult prea banală pentru a reprezenta un subiect decent de film. Repetiția cadrelor prin care s-a scos în evidență rutina săptămînală a personajului nu devine supărătoare, ba chiar mi-a adus aminte de Requiem for a dream. Iar mișcarea tot mai tremurată a camerei pe măsură ce castelul de vise erotice a personajului se dărîmă a fost o găselniță bine aplicată.
Don Jon, deși previzibil și transparent, rămîne un film bun, amuzant și veridic, cu un subiect actual, o expunere modernă a intrigii (chiar dacă pe alocuri e prea videoclipistic) și cu un dialog isteț, în special în situațiile cele mai absurde. Dacă monoloagele interne ale protagonistului ar fi fost înlocuite cu testimoniale spuse direct camerei, mai-mai c-aș fi zis că e un Woody Allen clasic recondiționat pentru prezent. Prestația lui Julianne Moore nu face decît să confirme maturitatea unei opere care abordează, paradoxal, un subiect pueril.
. . .
  . .
    .  

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.