DJ-ul din Hamelin

Conform legendei populare germane, micul flautist din Hamelin a scăpat orașul de șobolani hipnotizîndu-i cu fluierul lui fermecat și ademenindu-i pe toți într-un rîu din apropiere, în care, evident, aceștia s-au înecat. Cînd primarul a refuzat să-i plătească cele o mie de mărci pentru care s-au înțeles prin acord verbal, că euro încă nu se inventase, micul flautist a folosit același procedeu pe copiii din oraș, pe care i-a vrăjit cu muzica lui și i-a îngropat sub un deal într-un stil nu foarte diferit de cel folosit de Bane pentru a îngropa poliția din Gotham. Copiii erau sub pămînt, dar erau ok, ca minerii ăia din Chile.

Asemănările dintre fluierul fermecat din basm și muzica unui DJ de calibru internațional (ca exemplu absolut întîmplător puteți să vă gîndiți la orice DJ mare care a cîntat la Festivalul Untold din Cluj) sînt copleșitoare. Mixurile dumnezeiești ale unui Amin van Buuren, de exemplu, acompaniate de steagul ce flutura semeț în briza dimineții, ar fi putut modela turmele de oameni din stadionul clujean în orice fel ar fi dorit mușchiulețul olandezului. Cred că dacă le-ar fi cerut celor prezenți să se arunce în Someș, aceștia ar fi făcut-o fără să ezite, doar pentru că omul a vărsat o lacrimă și a agitat drapelul țării (așa cum face în toate concertele lui mai mari, după cum se poate vedea chiar pe pagina lui de Facebook).

Nu zic, e minunat că prima ediție a festivalului decurge atît de bine și ar fi la fel de minunat ca următoarele să fie cel puțin la fel de… nespuse. O postare pe rețelele sociale de la un astfel de ‘artist’ poate promova țara mai mult decît orice gală de box sponsorizată de frunza Elenei Udrea.

Dar mi se pare ciudat să te entuziasmezi atît de mult pentru un DJ, adică pentru un tip care mixează muzica altora și o îmbunătățește cu bași puternici, jocuri de lumini, lasere și artificii. Dar, după cum am mai spus, eu nu știu foarte multe despre muzică. De exemplu, îmi place ca muzica să aibă versuri care să transmită un mesaj sau să vină din instrumente la care se căznesc niște oameni, nu din programe pe care pot să le instalez și eu pe laptop.

Pozele sînt găsite pe Google și pe pagina de Facebook a lui Armin van Buuren

—–

One thought on “DJ-ul din Hamelin

  1. 0gar

    Ca orice basm, “Flautistul din Hamelin” fost exagerat de catre tabloidele din Evul Mediu, iar de vina sunt fratii Grimm care au facut BREAKING NEWS dintr-o simpla stire locala. Lumea zicea ca ar fi fost o Licitatie trucata, facuta in cardasie cu primarul, pentru ca flautistul a castigat prea usor Licitatia organizata pentru deratizare, iar Oferta lui a fost doar una singura, venita din partea unei persoane fizice care nu platea taxe fiscale si nu din partea unei Societati comerciale care ar fi avut experienta in acest domeniu de activitate. Iar o suma stabilita de mie de guldeni din aur era considerata colosala pentru vremea aceea, mai ieftin ii costa sa-si abandoneze localitatea si cu banii aceia sa isi construiasca alta noua, intr-o zona plina cu obiective turistice, nu cu sobolani. Nu stiu cat de mic era flautistul, din picturile epocii nu rezulta inaltimea lui, nu sunt facute la scara si oricum nu se folosea pe atunci sistemul metric, asa ca informatia asta este cam vaga. Se presupune ca flautistul i-a alungat pe sobolani folosind un instrument emitator de ultrasunete, asemanator cu flautul dar care nu se gasea in comert. Este posibil sa si-l fi construit singur. Dar rozatoarele nu s-au inecat deoarece au fost hipnotizate de muzica ca -virgula- cobrele ci au parasit zona rezidentiala deoarece erau deranjate de sunete. Dupa ce s-a oprit sunetul enervant, sobolanii au revenit la loc. Deci solutia a fost una temporara, iar plata a fost una exorbitanta. A fost absolut normal ca locuitorii din Hamelin nu au mai vrut sa-i plateasca suma in intregime, ci au vrut sa-i dea doar o parte din bani. Enervat ca nu a fost platit si gasindu-si alti sponsori, flautistul si-a schimbat numele de scena, tinuta, instrumentul si stilul muzical intrand in industria spectacolelor si a evenimentelor culturale sustinand concerte cu intrarea libera, intr-o grota de la marginea orasului. Acolo se duceau toti copiii din oras cand chiuleau de la scoala. Muzicianul a avut o influenta foarte proasta asupra minorilor pentru ca acestia au inceput sa fuga de acasa. Ca sa-i descurajeze, parintii lor au inceput sa lanseze tot felul de stiri neconfirmate, cum ar fi stiri despre disparitii de copii si trafic de organe. Dar copii lor au continuat sa se duca la concerte, ba chiar au inceput sa-i cheme si pe altii, din alte orase.
    Ce pot pricepe copiii din povestea asta invechita?
    – un deratizator amator a incercat sa starpeasca rozatoarele folosind mijloace neconventionale
    – orice garantii ar avea Contractele facute cu Administratia locala, sunt niste simple nascociri
    – sobolanii au fost primele mamifere aparute pe aceasta planeta si vor exista si dupa ce toti oamenii vor dispare cu tot cu fluierele lor
    – cantaretii la moda fac bani chiar si atunci cand canta pe gratis
    – parintii se vor opune oricaror initiative independente venite din partea odraslelor

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.