Despre cum am făcut eu foame din cauza cărților

A cărților electronice mai precis, pe care le mai car uneori după mine sub forma unui Kindle. Pe care-l țin cu grijă în buzunarul de la piept, aproape de inimă, atît de mult țin la el. Motiv pentru care mut portofelul în buzunarul din spate al pantalonilor. Astfel că atunci cînd mă așez la birou pun portofelul lîngă mine, în dreapta laptopului. Și azi am avut grijă mai mare de carte decît de portofel, pesemne.

Eram deja cu produsele pe banda mini-supermarketului de cartier: un avocado, chipsuri, bere și un Playboy luat pentru articolul cu Florin Piersic Jr. (vorbesc serios) cînd m-am verificat și-am simțit în buzunarul principal doar aliajul rece al kindle-ului și cam atît. M-am înjurat în gînd pe mine însumi că am lăsat portofelul la birou și am purces la a pune produsele înapoi, puțin rușinat. Afară era întuneric și ploua și m-am simțit de-a dreptul dickensian.

Mă auto-sudui tot drumul spre casă încercînd deja să-mi dau seama cît de inventiv va trebui să fiu pentru cină (care fusese asigurată anterior prin chipsuri și bere). Intru și pornesc televizorul și scot kidle-ul să-l arunc pe fotoliu și mă mai caut prin buzunare de mentosane și gume și alte mici mizerii care se pierd de obicei pe acolo și printre micile mizerii dau și peste portofel, care fusese blocat de tableta mea literară, se pare. Fuck me sideways, îmi zic. Mi-e deja prea ciudă pe mine și nu mai ies să-mi iau nimic (merit să-mi fie foame pentru că am fost fraier) și mă oftic și îmi dau seama pentru prima dată în viața mea de un adevăr crud: cărțile nu numai că nu țin de foame, dar te mai și încurcă uneori. Chestie care tocmai mi-a fost demonstrată empiric. De mine.
. . .
. .
.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.