Cum să fii golan la concertul lui Goran

Goran Bregovic, arătând modul corect în care se dansează
pe muzica balcanică, cu un deget în aer, maxim două

Evenimentul a fost anunțat cu sulițe și trâmbițe cu mult înainte, deci aproape toată lumea știa despre el, motiv pentru care Sala Sporturilor din Cluj era aproape plină. Dar fiindcă nu era mai deloc aerisită am fi putut ușor crede că singurul sport practicat în sala respectivă era cel de saună sincron. Mii de oameni au transpirat la unison în ciuda faptului că 95% dintre ei stăteau frumușel jos pe scaune. Iar asta m-a frapat cel mai mult – să mergi la un concert Goran Bregovic ca să stai așezat pe scăunel e ca și cum ai da bani la curve doar ca să stai de vorbă cu ele, adică poate fi chiar plăcut, dar nu exploatezi pe de-a-ntregul potențialul experienței. Cu atât mai mult cu cât locurile din fața scenei erau ceva mai scumpe decât cele din tribune. Altă delimitare cvasi-inutilă, pentru că muzica se auzea la fel de bine în întreaga sală, scaunele erau la fel de plasticate, aerul la fel de înăbușit, popcornul la fel de scump și Goran a cam stat jos tot timpul, deci distanța nu știrbea cu nimic din calitatea prestației lui. Celebrul “dai un ban dar stai în față” n-avea un temei concret în acest caz.

Mulțumită unei congruențe de factori favorizatori, am intrat la concert la bază de invitație în calitate de +1 al invitatului principal. Am dat să ne ocupăm locurile, dar am descoperit mirați că ne erau ocupate de o doamnă*  care tocmai depășise încadrarea aferentă primei tinereți, plus o nepoțică a acesteia. N-am vrut să ne apucăm chiar atunci că căutam calul de dar la gingii, așa că ne-am găsit alte locuri libere, în speranța că vor exista absenți. N-a fost așa, ne-am mutat de 3 ori până când, lipsiți de alternative, am încercat să-i spunem doamnei că stă pe locurile noastre, motivând concret cu dovada scrisă în mână. N-am avut succes, pledoaria noastră modestă fiind acoperită de invective agresive scuipate cu o ciudă demnă de o cauză mult mai nobilă, moment în care ne-am retras de-a-mpicioarelea în spatele sălii, unde ne-a fost chiar mai bine decât dacă am fi stat jos să privim spectacolul în stil gură-caschist. Întreg deranjul n-a fost nimic mai mult decât o binecuvântare deghizată, după cum îi place englezului să declare.

Deci a fost bine.

*spun doamnă în accepțiunea largă a cuvântului, conștient de faptul că, în afara unor particularități de ordin fiziologic, nimic nu ar recomanda folosirea acestui apelativ în conexiune cu ființa respectivă
..
.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.