Covrigi pentru Finanțe

M-am întâlnit pe stradă cu tatăl unui prieten. După schimbul de politețuri de vigoare (rigoarea e pentru fraieri), s-a oferit să mă conducă până la colțul străzii. Am acceptat bucuros. Eu aveam de mers la librăria de pe Eroilor, el urma să se oprească la o covrigărie pentru că avea nevoie de covrigi pentru Finanțe. N-am știut despre ce vorbește și am atribuit mesajul codat vârstei. Jargon specific pensionarilor, am presupus.

Mi-a spus încă o dată, după ce am traversat strada prin locul nepermis pe unde trece toată lumea, că are de gând să cumpere covrigi pentru Finanțe. M-a întrebat dacă vreau și eu. L-am refuzat, tocmai mâncasem. În plus, eram circumspect față de covrigii pentru Finanțe. Nu știam cu ce erau diferiți de covrigii clasici și nici nu îndrăzneam să întreb.

Într-un final, tatăl prietenului meu a risipit suspansul explicându-mi că știe pe cineva la Finanțe și că, în loc să aștepte la coadă, ca un om de rând, îi pasează cunoștinței sale de acolo dosarul cu toate hârtiile necesare într-o pungă de covrigi. Aparent, nu face decât să livreze o gustare unui prieten. De fapt, se bagă în fața celor cu bonuri de ordine. Ceilalți stau la coadă, el se mișcă cu talent.

Cunoștința de acolo, funcționarul public prietenos, primește doi-trei covrigi în schimbul unui favor. E și ăsta un mod de a-ți câștiga pâinea.

Într-adevăr, unii funcționari publici chiar par să aibă diete bogate în carbohidrați. Acum înțeleg de unde li se trage – de la covrigii pentru Finanțe.

Cu ani în urmă, covrigii veneau legați cu o sforicică. Mai nou, îi primești într-o pungă mare. Azi am înțeles de ce.

Foto: simigeriapetru.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *