Citatele motivaționale – noul opiu al maselor

Preludiul unei vome se ridică inevitabil din stomac, urcînd timid pe gît în sus și pleoștindu-se alene într-o baltă de salivă rece, care-mi umple gura, de fiecare dată cînd dau peste vreun citat inspirat-motivațional poptămașist, teotrandafirist sau mangorecordist trîntit pe pereții celebrei rețele de socializare.

Reacția negativă la aceste concentrări de platitudini fîsîite este mai mult una spirituală decît fizică. Voma de care vorbeam mai devreme țîșnește direct din suflet, regurgitația metaforică avînd scopul de a curăța organismul de intoxicația banalului agresiv. Indiscutabil, cuvintele pline de har inspirațional înșirate inestetic pe o poză sufocată în emoticoane sînt la fel de inutile ca postările despre dreptul la intimitate. Să blamezi invazia intimității pe Facebook e similar cu a blama lipsa de libertate în pușcărie; nu faci decît să atragi atenția asupra faptului că nu știi nimic despre nimic, dar știi (prost) că ai oarece drepturi. 
În mod absolut explicabil, mediocritățiile motivaționale sînt extrem de răspîndite. Sînt deșeuri care poluează spațiul virtual (alături de bancuri, știri alarmiste apărute pe site-uri fantomă și selfie-uri făcute în privată). Aceste cîrje psihice pe care oamenii își sprijină fragilitatea emoțională sînt perfect justificabile într-o țară care-i mereu codașă în topurile fericirii, libertății, calității vieții sau prosperității.
John Wayne are dreptate doar parțial. Viața e mai grea cînd ești prost, dar e mai grea pentru ceilalți, nu pentru tine. Personal, n-am văzut oameni mai împăcați și mai liniștiți decît proștii. Ei n-au dubii, doar certitudini, ei n-au crize existențiale pentru că ei știu tot despre tot și au încredere în Dumnezeu că totul face parte dintr-un plan divin, chiar și părțile nașpa. Îi invidiez pe oamenii proști.

Așa cum Jokerul deplîngea calitatea slabă a infractorilor din Gotham, așa și eu deplîng calitatea execrabilă a citatelor de pe Facebook. Fie ele motivaționale sau de altă natură. Nu m-ar deranja deloc dacă ar fi mai interesante, mai intelectuale sau mai originale. Găsești vorbe mai frumoase la tot pasul, asta dacă te poți urni să faci mai mult decît să scrolezi plictisit pe un ercan de sticlă.

De exemplu, într-un documentar pe care l-am văzut recent, Particle Fever parcă se numea, un fizician a spus două dintre cele mai frumoase fraze pe care le-am auzit vreodată. Savas Dimopoulos, vorbind despre faptul că măsurătorile făcute de acceleratorul de particule aveau potențialul să le infirme unora cercetările la care au lucrat zeci de ani, a spus:
Jumping from failure to failure with undiminished enthusiasm is the big secret to success.
Apoi, povestind cu un alt fizician despre cum e să lucrezi degeaba timp îndelungat la o teorie pe care ți-o poate contrazice foarte ușor un experiment, o teorie care n-are nici o utilitate practică în afara faptului că ar putea ajuta la înțelegerea universului, a mai spus:
The things that are the least important for our survival are the very things that make us human.
Mie mi-a plăcut că le-a spus natural, zîmbind și sorbind dintr-o cafea pe care s-a căznit să și-o facă singur, dacă bine țin minte. Nu-s un apogeu al elocvenței vorbele lui și nu-s nici extraordinar de originale, dar sînt desăvîrșite grație contextului în care au fost rostite. Punerea în funcțiune a acceleratorului din Geneva a dat peste cap multe destine de fizicieni și oameni de știință. 
Și asta e problema cu majoritatea citatelor: sînt lipsite de context. Scoase din text, pierd din tărie. Vorbesc aici de cele bune, care sînt extrase din opere a căror valoare a fost confirmată, asta deoarece citatele motivaționale nu pot avea alt context decît o bîrfă între două pițipoane bătrîne într-un salon de manichiură.
—–

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *