Cînd ești prea bătrîn pentru a fi președinte?

Pe scurt, cînd ești ca Teodor Meleșcanu, care a apărut de nicăieri cu 400k de semnături la subțioară și a anunțat că vrea și el să fie președinte. LA 73 DE ANI!!! Adică la vîrsta la care majoritatea papilor ajung să se gîndească că “i’m too old for this shit”.

E absolut normal ca un șef de stat să fie o persoană între două vîrste, dar nu între vîrsta a patra și a cincea.

În schimb, nu e normal să vrei să fii președinte democratic al unei țări în condițiile în care ai fost de față la nașterea democrației.

Nu zic că ar trebui impus un prag de vîrstă pentru candidați, nu zic nici c-ar fi cea mai ridicolă idee, dar dacă trebuie să te trezești de cel puțin trei ori pe noapte ca să faci pipi, ești prea bătrîn pentru rolul de prim om în stat. Sau te-ai molipsit de sindromul Radu Beligan și nu ți se mai pare că ești prea bătrîn pentru nici un rol?

Poate sînt eu nebun, dar nu-mi place ideea unui președinte care nu-și poate susține erecția fără pastile. Sînt mai conservator de felul meu în privința asta. Cred că și Monica Macovei are erecții mai ferme ca Meleșcanu.

Am tot respectul pentru un șef al unui serviciu de informații, dar dacă ai fost coleg de clasă cu Gandalf mie mi se pare că președinția nu-i pentru tine. Într-un om de 73 de ani n-aș avea încredere nici să-mi fie șef pe scara blocului. #numazic

Mă tem că, la etatea lui, principala lui preocupare ca președinte ar fi reînnoirea constantă a listelor cu medicamente compensate. Starea de sănătate e importantă, nu vreau să am un președinte atît de fragil încît să poată fi asasinat cu un claxon. Ar fi o bătaie de cap inutilă să alegi un alt președinte imediat după ce l-ai ales deja pe el. Măcar de-aș ști că-i ca și Iliescu, pe care Moartea nu-l ia pentru că n-are nevoie de asemenea concurență.
. . .
  . .
    .

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.