Cerșetor clujean își concediază întreg departamentul PR

Trăgând linie la sfârșitul verii și observând că anul acesta cifra de afaceri a fost mult inferioară celei de anul trecut, un cerșetor clujean a recurs la o măsură oarecum severă și și-a concediat întreg departamentul de PR și Imagine.

Considerând că oamenii lui nu și-au îndeplinit cu succes sarcinile cu care au fost încredințați, asta în ciuda numeroaselor sale diformități pe care ei le-ar fi putut exploata cu ușurință, cerșetorul a decis că ar fi mult mai înțelept să încheie colaborarea cu cei pe care până mai ieri îi numea afectiv oamenii lui.

Sătul să se milogească propriului său staff, sătul să-i roage să vină cu idei mai bune de promovare, sloganuri mai eficiente sau o costumație mai demnă de milă, cerșetorul a fost de părere că un downsizing la vremea lui poate face minuni și astfel s-a despărțit de echipa sa.

Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește nimic, spune o lege nescrisă a cerșetoriei, lucru valabil pentru orice mână, oricât de strâmbe sau distruse ar fi degetele acesteia. Iar echipa lui nu se pricepea deloc la povești, fiind foarte deficitară la capitolul imaginație și creativitate. Mai rău decât atât, la partea de social media erau cu totul la pământ.

Cu un mic efort suplimentar, pomanagiul se va putea ocupa singur atât de imaginea sa cât și de PR (unde PR înseamnă relații publice și nu relații cu publicul, așa cum greșit înțelege multă lume), asta cu toate că job-ul lui este deja extrem de solicitant, mai ales acum că nopțile au început să fie puțin mai răcoroase.

Poza e a lui DavidGB, de pe Flickr.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *