Cei din turmă vor fi cei dintâi

S-a apucat psd să-și tureze mașinăria de șantaj de se aude de la o poștă falimentară cum îi țiuie toate încheieturile și-i tușește motorul mai ceva ca Udrea când s-a înecat cu un Mojito la auzul verdictului.

Savanții de la care împrumută Liviuț halate pentru poze știu că forța unui miting e egală cu masa de manevră ori accelerația cu care bagi frica în fraieri așa că s-au grăbit să tragă de toate pârghiiile posibile în speranța că vor mișca ceva, orice. Asta în ciuda faptului că, din punct de vedere ideologic, psihologic sau chiar și logic, le lipsește legendarul punct de sprijin de care vorbea Arhimede.

Mitingul de susținere a familiei tradiționale transformat în miting de susținere a coafurii Vioricăi transformat în miting de protejare a justiției se transformă încet-încet într-un moment de dresură cu oi suferinde de sindrom Stockholm.

Ca să fie cât mai clar că nu sunt decât niște oi, susținătorii psd vor fi grupați în turme mici și mijlocii, păstorite de câte un șef de grupă sau detașament, și vor purta hăinuțe albe, care ar fi fost probabil de lână dacă era mai răcoare afară, pentru a completa perfect o tristă metaforă.

Și nu e nici o consolare faptul că mioarele respective au început să behăie pe rețele că sunt mânate către țarcul poporului împotriva voinței lor și că “tulai, o zâs primaru că dacă nu merem belim mielu”.

Confortul unei pajiști verzi pe care să-ți rumegi liniștit beneficiile vine cu un preț, iar psd-ul tocmai a început să tipărească nota.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.