Ploua discret și noaptea se lăsa lent peste oraș precum dubiul peste convingerile unui adept al teoriei pământului plat. Casa de Cultură a Studenților forfotea domol sub anticipația unui show pe cinste. Afișul promitea stand-up și cei care cunoșteau acest fenomen umoristic – și probabil îl văzuseră pe Louis CK pe aceeași scenă cu câteva luni mai devreme – aveau poftă să râdă copios, patriotic.

Seara e deschisă de Ion Novăcescu, slab și solemn, care urcă pe scenă și izbucnește într-un banc despre un american care s-a săturat să crească organisme modificate genetic acolo la el și a venit în România să vadă cum se face agricultură adevărată, sănătoasă, ancestrală. Pe valea Chintăului, în gospodăria unui dac liber, americanul îi desconsideră românului recolta, spunând că el crește castraveți de zece ori mai mari și mere de trei ori mai mari, la el în State. Când vede un pepene, americanul întreabă “Ce e asta?” și românul îi zice “Mazăre. Pitică” și în sală izbucnesc primele hohote de râs.

Amfitrionul își bălbâie puțin auto-promovarea și apoi prezintă sponsorii și partenerii, principalul fiind NTT DATA, firma care a ridicat un gâdilă-nor în miezul Clujului și dezvoltă soluții software pentru străinătate. Vom vedea mai târziu de ce e relevant acest detaliu.

MAESTRUL

Prezentat ca românul cel mai iubit de către americani, cu o ironie atât de subtilă de n-am prins-o decât după ce am ieșit de la show, Dan Puric invadează scena și spune ceva în rusește, înspre deliciul celor șapte oameni din sală care înțeleg limba.

Întrebat de un taximetrist dacă e cu America sau cu Rusia, domnul Puric folosește următoarea analogie: sunt două prostituate, una cu sifilis și una cu SIDA; o alegi pe aia cu sifilis pentru că ăla se poate trata. Acesta fusese, cum zic comedianții, opener-ul.

Maestrul continuă cu un citat din Mark Twain, genul de citat pe care l-au share-uit pe Facebook toate mătușile, și apoi susține că cei ce fac stand-up sunt niște oligofreni, asta deși afișul spectacolului anunțase chiar stand-up cu Dan Puric.

Stand-up-ul, explică Puric CK, e o subcultură, o boală care a venit la noi de dincolo din cauză că nu mai avem mari actori. Stand-up-ul e făcut de băiețași inculți, proști, care iau în derizoriu totul. Derizoriul, spune el, este un cancer al societății, apoi explică diferența dintre umor și bășcălie cu un citat din părintele Stăniloaie. Bășcălia e copilul comunismului și e satanic pentru că râde de mamă, de Iisus, de istorie.

Râs satanic, fără inimă, este cel din teatrul românesc modern, un teatru “de proxeneți și de nenorociți”, care “râd de voievozi și… demitizează corpul femeii și corpul bărbatului”. Recunosc, merg rar la teatru și nu știu ce a vrut să zică autorul.

Umorul adevărat ridică, trezește și nu jignește. E din inimă. Ideile îi sunt întrerupte ocazional de microfonii puternice, de povești spontane despre Toma Caragiu sau Radu Beligan, de citate din Sf. Apostol Pavel și de bancuri.

– Tati, ce-i aia un transsexual?

– Nu știu, mă, întreabă-l pe mă-ta.

În America s-a declarat că sexul e fluent, spune Maestrul, vorbind probabil despre conceptul despre gender fluidity și glumind despre o a treia baie, pentru cei ce nu-s nici bărbați, nici femei. Apoi concluzionează că Umorul Românesc, sintagmă pe care se simte din voce că a pus majuscule, e intraductibil, pentru că se naște sub presiunea jugului străin, de unde izbucnește ca un fulger pe care alții, neoropsiți, nu-l înțeleg. Părintele Stăniloaie revine cu un citat întăritor, despre cum umorul e o formă de luptă în comuniune.

Umorul e subversiv. Umorul e o atitudine în fața vieții; una de dăinuire.

MATERIALUL

După amalgamul de bancuri, citate și definiții ale umorului, Maestrul începe să facă ceea ce se apropie foarte mult de acel stand-up clasic pe care îl ponegrise la începutul spectacolului. Povestește despre cum, în tinerețe, mergea fără bilet în mijloacele de transport în comun. Materialul e aproape în întregime original, în sensul că nu e o anecdotă auzită de la Florin Piersic sau întâmplată lui Mișu Fotino, și e interpretat impecabil, atât ca livrare, cât și ca act-out (fizicație, mai pe românește). Omul e amuzant.

Morala, conform căreia geniul poporului român se manifestă în special când fentează legea, îi permează întreg discursul. Românul e în raport constant cu veșnicia, iar descurcăreala lui e atemporală. Poporul român a fost mereu marcat de paradox. Imediat după, banc cu țigani.

Doi țigani, tată și fiu, în gară.

Fiul: Tată, am venit aici să luăm trenul?

Tatăl: Nu, am venit să luăm șinele.

Maestrul continuă cu o relatare despre cum a primit de mâncare în gara din Viena de la un țigan, un gen de om care nu ar putea fi niciodată blasfemic în umor precum cei de la Charlie Hebdo, care bănuiesc că și-au meritat soarta când au fost împușcați de teroriști. Cred că acolo țintea Maestrul cu apropoul. N-a zis-o direct, dar nici nu n-a zis-o. Om fain, țiganul, dar Puricky Gervais tot s-a temut că ia eczeme când a trebuit să bea din aceeași sticlă cu el. Imediat după, banc cu Ceaușescu.

Umorul e o supapă. Probabil de aceea consideră Maestrul că umorul și-a atins apogeul în timpul scenetelor difuzate la televizor de Revelion în timpul comunismului. Atunci se revigora moral poporul și asta îi era destul pentru tot restul anului.

Umorul e un concentrat de veșnicie într-un spațiu istoric.

Unul dintre puținele citate originale rostite de Dan Puric. Imediat după, un banc cu Obama, George Camerun (probabil era vorba de premierul britanic David Cameron) și Putin.

În mai multe rânduri, Maestrul s-a arătat absolut uimit de felul în care funcționează un punch-line și a vrut să sublinieze asta. Evident, tot prin bancuri. La fel de evident, nu i-a zis punch-line, ci replica aia de la final care îți răstoarnă percepția și te întoarce într-o fracțiunea de secundă pe traiectoria corectă. Deci tot un fel de geniu intraductibil care e rodul creștinismului.

Umorul e imunitate, zice Maestrul.

CONTRADICȚIILE

Dan Puric a susținut un spectacol de “stand-up patriotic” numit Colonia Veselă, pe care l-a început spunând că stand-up-ul e o boală de import de care suferă băieți oligofreni cu limbaj licențios. A deschis show-ul cu o glumă despre prostituate și l-a terminat cu una despre o curvă. Pe la mijloc, a scăpat un elegant ‘tu-ți, adică un futu-ți cu jumătate de normă. Se pare că diferența fină dintre limbaj licențios și vulgaritate nu apare în nici unul dintre citatele părintelui Stăniloaie.

A demonstrat cu cifre că multinaționalele au văduvit România de mai multe resurse, calculate în aur, decât toate imperiile care au subjugat-o anterior la un loc și a criticat occidentul și corporațiile în timp ce stătea la trei metri de reclama luminoasă a corporației care lucrează pentru străini și care a fost partener principal al evenimentului, NTT DATA. Acum, străinii vor să ne exploateze filonul de aur sufletesc, care este creștinismul din noi, de aceea ne atacă familia, credințele, biserica, nevoile și neamul.

A criticat globalizarea, comparând-o cu comunismul – încă un stăpân sub talpa căruia suferă românii -, dar a făcut-o printre povești despre cum a fost el în Viena, Paris, Milano, Elveția, SUA și Coreeea de Nord. Pentru Purici Hedberg a fost bine că a putut să vadă lumea, dar ceilalți oameni să stea în țara lor pentru că oricum românii sunt mai inteligenți, spirituali, amuzanți și “în raport cu veșnicia” decât toți străinii la un loc. Ironic, cuvântul GLOBAL apare pe afiș, ca parte din sloganul partenerului principal.

Într-un anume sens, contradicțiile sunt justificate. Românul a fost întotdeauna paradoxal, precum nașterea lui Iisus din fecioară. O demonstrează pe deplin povestea despre baba care se închina la moaște, cea care a înjurat-o și a lovit-o cu cotul pe femeia care tăiase rândul. Povestea, prin ipocrizia manifestă a personajului, e reprezentativă pentru dimensiunea creștin-umoristică a românului autentic. Exact așa a fost și spectacolul Maestrului.

Parțial stand-up, parțial bancuri vechi, parțial povești din viețile celebrităților de odinioară, parțial TED Talk creștin-patriotic, parțial propagandă anti-occidentală, parțial delir mistic, Colonia Veselă a fost un show complet delirant. Singurul fir roșu al spectacolului a fost cel care îl leagă Dan Puric de site-ul sputnik.md.

În final, chelnerul șef al Berăriei Culturale, domnul Ion Novăcescu, a urcat pe scenă să-i mulțumească Maestrului și să spună încă un banc, unul care a dat o dimensiune concretă sintagmei liniște apăsătoare. I-aș fi putut spune cringe, dar încerc să mă feresc de importuri.

În concluzie, n-a fost stand-up. A pus acest americanism pe afiș ironic, ca să trolleze, apoi s-a lansat în bancuri de uncheș și anecdote la mâna a doua, citate despre umor și păreri personale cu pretenții de teorii. Există un specific al umorului românesc și subiectul poate fi exploatat prin disecarea bancurilor, dar show-ul Maestrului a fost prea haotic pentru a reuși asta.

Dacă aș fi eu unul dintre acei îngeri pe care îi tot trimite Dumnezeu pe umărul Maestrului ca să-i dea sfaturi și să-l încurajeze să mintă când nu are bilet de troleu, l-aș sfătui să-și mai finiseze materialul pe la open mic-uri și să scrie mai mult conținut original până își lansează special-ul.