Nu există om mai prost decît Victoraș Micula

Știu că mă hazardez făcînd o asemenea afirmație, pentru că n-am întîlnit încă toți oamenii proști de pe lumea asta și nu l-am întîlnit nici pe Victoraș, doar l-am văzut de vreo două ori la știri, dar sînt aproape sigur că trebuie să scurmi puternic pe fundul butoiului cu oameni proști ca să găsești un […]

Andreea Esca S.R.L.

S.C. Andreea Esca S.R.L., adică firma pe care o deține Înaltpreaștirimea Sa Andreea Esca, vrea să înregistreze la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci două formule de salut, și anume Bună ziua România, bună ziua București și Bună dimineața România, bună dimineața București. Cu asta se ocupă doamna respectabilă, cea care îți spune în […]

ANAF m-a amendat pentru că nu i-am declarat ceva ce știa deja

Ca să fiu complet sincer, nu a fost chiar așa. Adică mi-am declarat veniturile obținute din activități independente (formularul 200), dar le-am declarat tîrziu, pentru că am fost ocupat cu una, cu alta, dar mai ales pentru că am uitat și pentru că eram în vacanță cînd am primit notificarea de la ei. Așa că […]

Noi reguli pentru loteria bonurilor fiscale

ÎnșeLoteria bonurilor fiscale se dezvoltă într-un an cît alte loterii într-o viață. După un debut energic ce s-a lăsat cu ‘șpe mii de cîștigători, loteria a afișat pe ușă un mesaj trist, scris cu un marker negru: “Această unitate își rezervă dreptul de a-și selecta clientela”. Văzînd că toți săracii cu bon de 6 lei […]

M-am trezit la 6 dimineața într-o duminică și nu-mi pare rău

Viața e un meci la categoria grea / Cea mai bună lovitură rămîne eschiva Floyd ‘Money’ Mayweather Mi-am pus ceasul să sune la 6 dimineața într-o duminică nu pentru că aș fi vreun mare iubitor de box, că habar n-am cum se încasează corect un pumn, ci pentru că eram al naibii de curios să […]

Cea mai mare problemă a inspectorilor ANAF e că se îmbracă urît

Inspectorii ANAF s-au apucat să ia la bani mărunți orice bacșiș nedeclarat și orice vînzare ce pare să fi ocolit bonul fiscal. Nu-i neapărat un lucru rău, deși găselnița asta cu două bonuri pentru un ciubuc amărît pare cam mult zgomot pentru puțin cash.  Apropo, am văzut că există oameni care îi spun bacșișului ‘șpagă’. […]

ANAF îi va putea sancționa pe cei care…

Excesul de zel al Agenției Naționale de Administrare Fiscală nu se limitează la suspendarea activității biznisurilor evazioniste care umblă cu bacșișul vopsit. Agenții fiscali si-au încordat mușchiul justițiar și intenționează să-i ia în vizor și pe cei care perturbă armonia fiscală a țării în moduri mai puțin evidente. În curînd, poate chiar mai curînd decît […]