Bufetul cu delfini

Dacă peștii circulă în bancuri, delfinii, ființe superioare, se grupează în manifestări umoristice ceva mai evoluate, cum este și firesc. Oceanografii și biologii folosesc termeni diferiți pentru cetele de delfini. Unii le spun sketch-uri, alții preferă să folosească numele de gag, ceilalți alegînd să creadă că delfinii circulă în rutine de stand-up. Cei mai snobi dintre cercetătorii marini, printre care și Marin Cousteau, au fost auziți referindu-se la adunările de delfini drept comentarii sociale, dar asta fluctuează și în funcție de speciile despre care se vorbește sau scrie.

O astfel de gașcă, la care ne vom referi în continuare ca fiind o satiră de delfini, căuta de ceva timp un loc numai bun pentru a servi masa de prînz. Prin comparație, un pamflet de delfini are în componență mai multe femele, dar acesta e genul de detaliu care nu-și are locul aici.

Mamiferele subacvatice nu au o noțiune clară a trecerii timpului, deoarece cureaua unui ceas le-ar cădea de pe înotătoare, dar, observînd poziția soarelui pe cer, ele pot spune cu destulă certitudine cînd e vremea pentru cea de-a doua masă a zilei, lumina căzînd perpendicular pe orificiul lor dorsal și dîndu-le de înțeles că au ajuns la miezul zilei. Această pseudo-nară a lor este locul prin care delfinii respiră cînd ies la suprafață și, în același timp, este locul în care, uneori, la aniversări sau la alte ocazii speciale, fac sex, reconfirmînd sexul ca activitate cerebrală.

Fin, masculul beta al grupului, insista pe ceva light, ușurel, amintindu-le puțin prea des celorlalți că dejunase copios pe bază de ton cu creastă galbenă, o delicatețe. Tuf, masculul beat al grupului, era indiferent față de meniu, el concentrîndu-și atenția pentru a găsi tufe plutitoare de alge fermentate, cu care se putea intoxica în voia inimii. Ihihi, care tăcuse pînă atunci, acuzînd probleme cu un credit de nevoi animale, ar fi mîncat orice, numai să fie ieftin. Mali avea o poftă nebună de salată de fructe de mare, dar asta ar fi însemnat să se plimbe cu toții de colo-colo, printre corali și crevase, să o pună de un platouaș cinstit, dar nimeni nu era dispus să facă un asemenea efort. Timi nu făcea mofturi la mîncare, numai să fie proaspătă. Hoiturile erau pentru retarzii de rechini.

După deliberări, discuții și dezbateri îndelungi, s-au horărît asupra unui loc. Mergînd încolo, Kit începu să se învîrtă agitat în jurul cozii, aruncîndu-le ocheade celorlalți și purtîndu-se ca și cum ar fi vrut să le spună ceva. Creaturi inteligente, simpatice și mai ales empatice, delfinii l-au citit imediat și au început să-l împungă cu vorbe și cu botul să le spună despre ce era vorba. Cedînd presiunii de grup, acesta a recunoscut oarecum rușinat că se decisese să devină vegetarian.

– Ești prost, interveni rapid Timi, fără proteină animală n-ai cum să trăiești. Ai să slăbești și ai să te subțiezi pînă cînd ai să arăți ca un țipar nenorocit. Ce-ți veni?

– Pur și simplu nu mai vreau să mănînc chestii care au mamă și tată.

– Să-mi fie cu pardon! În cazul acesta nu ești prost, ești de-a dreptul tîmpit! Tu chiar crezi că hamsiile au părinți? N-au, îți zic eu, că am văzut cum se înmulțesc. E pe bază de icre și lapți, pe care le depun și de care uită imediat, deci în cel mai bun caz hamsiile au donatori, nu părinți. Plus că atunci cînd împarți un părinte cu sute de frați e ca și cum nu l-ai avea deloc.

– Nu știu, mi se pare o cruzime să mănînci alte vietăți, reluă Kit.

– Normal că e o cruzime, interveni Fin în discuție, că doar peștele crud e cel mai bun. Ca tonul ăla pe care l-am prins eu azi dimineață. Să te lingi pe bot, nu alta!

– Tu te gîndești la crudități, nu la cruzimi, îl corectă posac Ihihi. Și mai scutește-mă cu tonul ăsta tău, că m-am săturat să te tot aud sonarizînd despre el.

– Dar vin eu înot și te întreb, interveni din nou Fin, asta nu-ți limitează drastic meniul? Avem o dietă bazată aproape exclusiv pe chestii care mișcă. Ce-o să mănînci?

– Și algele mișcă, spuse rapid Tuf, mîndru de observația lui.

– La tine toate mișcă, chiar și fundul mării, bețivule, îl repezi Timi, care începea să-și piardă răbdarea și să transpire pe fruntea lui bombată de atîta întotătură după mîncare. Noroc că pe sub apă nu se vede cînd transpiri.

Între timp, rotindu-se unul în jurul celuilalt ca măciucile unui jongleur, ajunseseră în zonă stabilită. Era un loc select, cu multe stele de mare. Unii dintre ei se apucară numaidecît să inspecteze împrejurimile în căutare de de-ale botului. Tuf survola suprafața apei, întrucît îi plăcea să fie high. Mai jos, Ihihi ronțăia apatic dintr-un pește gri. Teoria lui, conform căreia peștii celebri, cu un brand puternic în spate, nu sînt cu nimic mai buni decît cei no name, era cunoscută de întreaga satiră de delfini, așa că era lăsat în pace să-și savureze prînzul low-cost, chiar dacă nu părea a fi mereu în apele lui cînd mînca. Mali ciugulea cîte puțin din toate cele disponibile, sărbătorind diversitatea nutritivă a ecosistemului, asta în timp ce Fin se retrăsese după niște bolovani ca să-și golească vezica. Urina, fiind mai caldă, se ridica în jurul lui ca o fantomă, înverzind temporar albastrul nesfîrșit.

– Ca să nu mai zic că peștii sînt și plini de mercur, încercă Kit să-și reia argumentul pro-vegan.

– Și ce, întrebă Timi, ți-e frică c-o să te transformi într-un termometru? Măcar o să știm cît de cald e afară în funcție de cît ești tu de dilatat, zise el și pufni într-un rîs care-i eliberă din gîtlej un nor de bule de aer ce se ridică împrăștiat în sus.

– Ai niște analogii teribile, i-o întoarse Kit. Doar pentru că-s vag amuzante nu înseamnă că sînt corecte. Ești un plancton al elocvenței, cu falsele tale silogisme. Pînă la urmă e decizia mea. Dacă eu vreau să-mi curăț corpul de energiile negative pe care le conțin peștii ăștia poluați, e treaba mea. Tu n-ai decît să înfuleci informația morții.

– Ai grijă numai să nu te înfulec pe tine, îi zise Timi înainte s-o tulească în urma unui peștișor auriu care părea că-și caută copilul.

Cu ochii mijiți, de parcă ar fi înotat întreaga zi prin ape tulburi, Tuf îi privea distrat. N-avea dispoziția sau energia să se implice în cearta lor, era preocupat cu altele: încerca să-și dea seama dacă sirenele se înmulțesc prin pui vii sau prin icre. Ihihi își vedea de ale lui, cum făceau de altfel și ceilalți. Nu erau un grup foarte compact, satira lor era una dezlînată, de circumstanță. Fin era un lider dezinteresat, de accea era considerat mascul beta. Ceea ce nu e cel mai rău lucru, dacă vorbim de softuri, dar la delfini nu e motiv de laudă. Singurul motiv pentru care se menținea pe poziție era inconsistența lui Timi, care era destul de agresiv să fie alfa, dar prea aiurit ca să impună respect.

Mali se săturase de bufetul subacvatic. Se juca cu o caracatiță, pe care o plesnea cu coada ca s-o determine să-și evacueze rezervele de cerneală defnsivă, repezindu-se apoi prin ea pentru a descrie rotocoale. Întotdeauna a avut o fire mai artistică. S-a apucat la un moment dat să deseneze modele în nisipul de pe fundul apei, pe care le-a stricat imediat ce-au fost gata pentru a sugera efemeritatea fiorului estetic sau pentru a arăta că și distrugerea are în ea un impuls creativ sau ceva asemănător, nimeni nu fusese atent. Sensibilitatea ei, caracterul poetic, inteligența neancorată în rutina specifică alcătuirii delfinilor, toate acestea erau urmări ale traumei de a-și vedea părinții ridicîndu-se la cer, prinși în plasa unor pescari norvegieni. Trecutul nu încetează să-i bîntuie pe unii. Pe alții, mulțime din care face parte și mîhnitul Ihihi, îi afectează mai mult imprevizibilul viitor.

Luciditatea e o trăsătură pe care puțini delfini reușesc să și-o însușească. Asta nu are nimic de-a face cu murdăria apelor în care locuiesc, e doar o pură constatare. Poate că dispunerea ochilor de-o parte și de alta a capului îi împiedică să-și formeze o viziune de ansamblu a ceea ce se petrece în jurul lor; poate că face parte din natura lor să fie imprevizibili; poate că adevărul e mult mai complex și mai nuanțat; cert e că nici unul dintre cei șase delfini nu s-a gîndit că un loc în care abundă mîncarea ar putea atrage și alți prădători, astfel că atunci cînd au detectat prezența balenelor ucigașe, era deja prea tîrziu. 

Tuf a murit primul. Vedea dublu din cauza stării de profundă intoxicație în care se afla, astfel că a estimat că n-are nici o șansă în fața concertului de balene ce se apropia de el. În consecință, nici nu s-a zbătut prea mult. Timi a tulit-o fără să se uite înapoi, reușind să se salveze. Balenele nu l-au urmărit, pe motiv că are balta pește. 
Fin a încercat să le distragă atenția atacatorilor care se jucau cu Mali, lovindu-o cu boturile și aruncînd-o afară din apă, dar n-a avut mari șanse de izbîndă; balenele îi încercuiseră. Ihihi s-a predat aproape ușurat, iar Kit, fix înainte de-a fi sfîșiat în bucăți și înghițit pe nemestecatealea, a mai apucat să-și imagineze că nimic din toate astea nu s-ar fi întîmplat dacă orca ar fi fost un mamifer vegetarian.
—–

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *