Apocalipsa după Brad Pitt (2013) – Al Z-lea Război Mondial

În cazul unei apocalipse pe bază de zombi mîncători de creiere cred că doar cîțiva dintre noi ar trebui să avem cu adevărat emoții cu privire la sănătatea noastră (observați ce subtil m-am inclus și pe mine în categoria de cerebrali). Cu totul altfel stă situațiunea în cazul unei invazii de zombi sprinteni al căror singur raison d’être este imperativul biologic de a-și propaga agentul patogen parazitar prin intermediul mușcăturii.
În primul rînd, nu sîntem într-o formă fizică potrivită pentru efortul necesar de a ne eschiva de hoardele de gură-caschiști predatoriali puși pe pilot automat. Etiopienii și kenyenii, în schimb, ar face cercuri în jurul lor, dansînd și sărind în pasul ștrengarului.
În al doilea rînd, întreruperea bruscă a facilităților tehnico-informatice ne-ar incapacita mult mai rău decît ar putea-o face orice virus. Uitați-vă numai pe stradă cum umblă zombi moderni cu mutra luminată doar de ecranul tactil al smarfonului, fără de care sînt la fel de derutați cum sînt elevii în fața subiectelor de la Bac. Chiar ieri am văzut o tipă semi-blocată în ușa rotativă de la intrarea într-un mall, ușa automată de obicei, dar care acum funcționa doar pe împinselea, motiv pentru care duduia era positively încurcată, stătea și se uita la ușă ca vita la ascensor și aștepta să se întîmple ceva. Genul acesta de nedescurcăreală doar la Păcală l-am mai văzut (vorba vine, de fapt am citit). Genul acesta de oameni s-ar bloca și la mijlocul unei scări rulante  dacă s-ar lua brusc curentul, trebuind să fie salvate de pompieri, alpiniști amatori sau alte forțe speciale. Genul acesta de exemple vii mă fac să cred că n-am avea nici o șansă în eventualitatea unei epidemii de ne-vii. Nici măcar dacă rezistența umană va fi condusă de Brad focking Pitt.

Nu-mi place deloc ce-a scris ăsta de mine, dar parcă are dreptate

Pentru că din cîte am văzut în film, Brăduț al nostru ar fi la fel de implicat în acțiune cum e Guvernul în salvarea patrimoniului cultural de la Roșia Montana. Pe durata întregii pandemii, Brangelina parcă se gîndea numai la cum să jongleze activitățile extracuriculare ale celor n-șpe copii (din viața reală), salvarea planetei venindu-i doar ca un gînd secundar într-un moment de respiro.

Filmul are părți decente, cel puțin acolo unde tipul se chinuie să-și protejeze familia, dar și părți derutante, mai ales acolo unde Israelul e ceva șmecher mondial care și-a construit un zid pe care și chinezii ar fi invidioși, dar care nu și-au dat încă seama că momîile cadaverice sunt atrase de sunete așa că încing o havanaghilă de toată frumusețea în mijlocul cetățuii lor sfinte.
Soluția salvatoare are o anumită doză de bun-simț în ea, dar parcă mi-ar fi plăcut ca virulența zombi să fie mai bine explicată, din punct de vedere biologic sau evoluționar sau darwinian sau whatever. Ca și cînd Dr. House ar fi apărut în Contagion, știți cum zic? Pentru că altfel filmul riscă să se transforme într-un Resident Evil, dar fără gagici faine în costume mulate, ceea ce nu cred că-și dorește nimeni.
. . .
. .
.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.