Plimbându-l pe Dobby – 7 noiembrie

E una din cele mai grele decizii pe care trebuie să le iei în întreaga viață. O dilemă ce nu se compară cu altele. Te ridici să mergi la toaletă, riscând să-ți sară somnul, sau te străduiești să adormi așa, cu vezica plină și cu gândul la așternuturile și salteaua pe care le-ai ruina dacă ai avea un groaznic accident?

Nu-i doresc nimănui să se găsească într-o astfel de cumpănă existențială. E imposibil de soluționat. Somnul dispare și dacă te duci să te eliberezi cu ochii închiși și efectuând mișcări leneșe. Somnul e o pasăre teribil de fricoasă. Zboară la cel mai mic gest și refuză să se întoarcă, oricum ai momi-o. Vezica se extinde încet și apasă direct creierul, împiedicându-l să intre într-un binemeritat repaos. Vorba aceea: nicicum nu-i bine.

M-am întins extenuat în pat, nădăjduind să dorm o oră sau două. Dobby ațipise deja. Plimbarea îl consumase. Timpul și spațiul se desfășoară diferit pentru câini. Un pas uman face cât șapte pași de yorkie. M-am trezit să folosesc baia după zece minute de picoteală și atât mi-a trebuit, că n-am mai putut nici să stau întins după aceea. Și mie-mi place să stau întins. Am momente în care îmi vine să mă întind chiar dacă sunt deja întins. Sunt un profesionist al întinsului. Am întins note, corzi, curse și, în unele situații neplăcute, am întins-o de tot.

Nevoia de somn era justificată de o dimineață neobișnuit de încărcată, în care am citit jumătate dintr-un roman SF, am luat micul dejun în pat (greu, căci Dobby tot sărea să-mi muște din sandwich), am lucrat la calculator vreo oră în timp ce Dobby se ruga de mine să mă joc cu el (a renunțat rapid și s-a apucat să ronțăie nervos covorul) și apoi m-am uitat la cinci episoade din serialul de desene animate Rick & Morty.

După ce am scos și câinele la plimbarea de prânz eram deja frânt. Doream să trag un pui de somn. Mergea și un adult de somn, nu-s pretențios. N-a fost să fie.

L-am dus pe Dobby pe un traseu nou azi, trecând pe strada cu pașapoartele și pe strada cu copacul nesimțit (vezi poza). Ne-am întors pe strada pe care bănuiesc eu că funcționează, la etajul unei case, un bordel. Se ajunge la el pe o scară exterioară strâmtă, acoperită cu plexiglas. E singurul gen de afacere pe care mi-l imaginez într-un asemenea loc, deși cred că la fel de bine ar putea activa acolo și o firmă de IT sau un salon de manichiură.

Prostituția e un concept interesant, una din puținele meserii în care se îmbină utilul cu plăcutul. E, în mod interesant, singura meserie în care sporul de vechime e negativ. Ai șansa să câștigi mai mult cu cât ai mai puțină experiență în domeniu. De fapt, e greșit să-i spui meserie. La noi, prostituția încă e o practică ilegală. Sexul pe bani e ilegal, dar numai dacă schimbul are loc o singură dată, pe bani puțini. Dacă se repetă de mai multe ori, pe bani mulți, se numește relație.

Se impune, totuși, o precizare. La noi, doar prostituția care implică sexul e ilegală. Restul prostituțiilor, fie ele artistice, politice sau profesionale, sunt cât se poate de legale.

Apropo de sex, mi se pare extrem de corectă statistica aceea care a estimat că lungimea medie a penisului românesc este de 12,73 cm. Întotdeauna am aspirat să fim un popor neatârnat.

Românii se tem de legalizarea prostituției aproape la fel de mult cât se tem de islamizare. Mie mi se par nefondate aceste frici, ilare chiar. E distractiv să-mi închipui că există oameni chiar cred că poți schimba religia unui popor care încă n-a putut fi convins că e mai bine să ai toaleta în casă și nu în fundul curții.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *