5 aspecte pozitive ale mitingului PSD

unu: pentru majoritatea participanților, acesta este probabil singurul city break în care vor merge tot anul; practic, oamenii se duc într-o vacanță all-inclusive și tot ce trebuie să facă pentru asta e să renunțe la autonomie intelectuală și la demnitate. ieftin.
doi: există posibilitatea reală de a se stabili mai multe recorduri mondiale, cum ar fi recordul pentru cea mai mare adunare de oameni care nu știu exact pentru ce sunt acolo, recordul pentru cel mai mare grup de oameni din care n-ai fute nici măcar unul sau alte performanțe notabile în scatofagie și sărutînfundism. impresionant.
trei: psd demonstrează încă o dată că poate conta oricând pe sprijinul a zeci de mii de oameni care nu au nevoie decât de transport gratuit, mâncare, băutură, bani de cheltuială, ordine precise, șantaj și amenințări pentru a susține public cauza unui partid condus aproape exclusiv de penali. inefabil.
patru: evenimentul e o sursă de inspirație pentru creatorii de content (și nu numai) și acționează ca un imens generator de meme, statusuri, glume și texte care vor întreține atmosfera în bulele din online timp de mai multe zile. indubitabil.

cinci: e foarte posibil ca oamenii care vin din toate colțurile țării ca să protesteze împotriva abuzurilor comise chiar de politicienii care i-au adus acolo să fie atât de indignați de starea deplorabilă a drumurilor pe care s-au târât înspre București încât să pună presiune pe Partid ca să îmbunătățească infrastructura, să construiască autostrăzi sau să mărească viteza medie a trenurilor la mai mult de cinci sate pe oră. ingenios.

One thought on “5 aspecte pozitive ale mitingului PSD

  1. … eu sunt curios cate autobuze si-au dat sufletul pe drum, se stie bine cat de deplorabile sunt majoritatea parcurilor auto a transportatorilor prieteni buni cu partidul rosu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.