3 chestii care m-au lovit direct în sentimentul de “eu inimă Cluj”

Aș fi scris titlul și în limba maghiară, ca să compensez cumva pentru lipsa plăcuțelor bilingve din acest oraș cel puțin bilingv, dar nu știu decît destulă maghiară cît să spun köszönöm szépen pentru gulaș. Nu știu dacă de vină e căldura de afară sau iminența îngropării orașului sub niște tone de gunoaie, dar parcă în ultima vreme clujenii au sărit și mai abitir unul la gîtul altuia. La gîtul primarului Boc nu au sărit, la gîtul lui Boc s-au aplecat.

Bun, acum că am scăpat de gluma obligatorie despre cît de mic e Emil Boc (e atît de mic că trebuie să se suie pe scaun ca să șteargă pe jos), să trecem la cele 3 chestii care mi-au afectat în ultima vreme sentimentul de “eu inimă Cluj”.

Chestia 1: Statuia lui Matei Corvin, kilometrul zero al orașului, a fost vandalizată cu vopsea maro. Nu știu dacă gestul e simbolic sau e doar un mod foarte puțin subtil de a elibera niște frustrări legate de micimea unor penisuri, dar acum pare că de sub coada săracului cal a curs o cascadă ruginie, de parcă animalul s-ar fi stricat la burtă. Atentatul nu a fost revendicat încă pentru că nu-i tocmai o ispravă cu care să te mîndrești, decît dacă ești foarte, foarte prost.

Chestia 2: Festivalul Untold e, într-adevăr, un inconvenient pentru mulți clujeni. Dar e unul minor și temporar, e ca și cum ți-ar intra în casă un ditamai muscoiul. E mai bine să-l ignori, că oricum nu o să bîzîie prea mult. Și pe mine m-a încurcat festivalul. Am primit un hamac și intenționam să-l întind la umbra copacilor din parcul central, să contribui la hămăceală, să șed și să cuget. Dar nu se poate chiar acum, așa că mi-am găsit altceva de făcut și o să-l instalez săptămîna viitoare. Acum îi las pe alții să se bucure de muzică și de aglomerație.

Dar nu toți clujenii sînt la fel de chill ca mine (puteți să-mi spuneți Chill Bill). Unii încordați, genul care nu se duc la petreceri pentru că oricum nu-s niciodată invitați, s-au apucat să vocifereze și să fluture steagul indignării, susținînd că primăria își bate joc de clujeni. Asta nu-i bătaie de joc. Să plătești în plus pentru gunoiul care trebuie dus la Oradea, pentru că autoritățile locale n-au reușit să-și adune rahatul împreună (expresie tradusă mot-a-mot din americănescul “getting your shit together”), asta înseamnă să fii opusul unui mafiot, adică ținta bătăii de joc. Faptul că parcul e închis cîteva zile e un deranj minor, porumb fiert și umbră se mai găsesc și altundeva.

Chestia 3: O cetățeancă pe nume Ancuța Cuibotaru a pornit o petiție online pentru a închide expoziția Our Body: Universul Interior. Eu am fost la expoziție și am văzut-o și e superbă și o recomand cum n-am mai recomandat nimic în viața mea, decît sexul de dimineață. Ancuța nu-i de aceeași părere, susținînd că expoziția “contravine credințelor tradiționale ale poporului român și respectului datorat morților ce impun un comportament decent față de corpul defunctului”. Aș fi curios ce părere are despre moaște. Pentru că dacă n-are nimic împotriva lor, expoziția asta poate fi considerată una de moaște estetizate în scopuri educaționale.

Probabil că Ancuța nu e prima și nici ultima tanti care crede că barza aduce copiii și că poți să scapi de otită ținînd un cartof fiert la subțioară. Probabil că o sperie știința și de asta nu vrea să vadă cum funcționează organismul uman pe interior. Dar nici n-o obligă nimeni, biletul de intrare are un preț destul de prohibitiv.

Acuța mai spune și că “expunerea organelor și țesuturilor decedaților, precum și a corpurilor lor jupuite de piele, în diferite ipostaze, unele chiar ilare, nu denotă faptul că rămășițele lumești ale celor decedați sunt tratate cu respectul cuvenit”. E foarte posibil ca Ancuța să nu fi fost acolo, să vadă ce-am văzut (da, e ca un vers din B.U.G. Mafia), pentru că nimic din ce-i dispus acolo nu-i ilar. Mie nu mi-a venit deloc să rîd.

Intrînd în benza primei săli de expoziție, primele mele senzații au fost un amalgam înfiorător de curiozitate, panică și extaz. Mă temeam că acele cadavre impregnate cu polimeri vor începe să se miște, atît de vii păreau ochii unora dintre ele. Mă străduiam să rețin cît mai multe despre corpul meu, pipăindu-mă în timp ce citeam informațiile afișate, tăcut ca într-o biserică și pătruns de o evlavie de natură științică în clipele în care priveam acele piese de puzzle care, îmbinate, formau un corp uman. Mă minunam de cît de bine s-au păstrat toate organele, de cît de minuțios s-au decupat toții nervii, de cît de mult seamănă tendoanele piciorului uman cu tendoanele din pulpa de curcan pe care o mîncasem cu o zi înainte. De fapt, multe din părțile corpului uman îmi semănau a părți de animale din care mai mîncasem, așa că în restul zilei respective am ales să fiu vegetarian.

Mă gîndesc că, pentru un canibal, expoziția asta e ca un coș de fructe pe plastic pentru noi ceilalți.

De obicei nu-s mîhnit atunci cînd alții nu au aceleași gusturi ca și mine, dar să fii împotriva acestei expoziții e ca și cum ai milita să se interzică pe Discovery documentarele despre spațiul cosmic, alea faine, povestite de Morgan Freeman, pentru că e blasfemic să vrei să cunoști mai multe decît a scris Doamne-Doamne în Biblie. E și aiurea să compui o petiție enumerînd niște cretinătăți contradictorii care sînt lămurite pe site-ul principal al expoziției.

După care am văzut că petiția e semnată de doar 18 oameni și m-am liniștit. Da, există și cîteva crengi uscate în pădurea clujeană, vreascuri vocale care scot mult fum și nu dau deloc căldură, dar ele sînt excepțiile. În sensul că sînt niște crengi excepțional de proaste.

Poza e luată din articolul acesta, în care comentariile îți cam redau încrederea în umanitate

P.S.: Mulți oameni nu știu asta, dar Emil Boc a intrat în politică după ce a auzit că romînii votează întotdeauna cu răul cel mai mic.
—–

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *