Chiar dacă în actualul recensământ al populației nu există întrebări care să se adreseze direct problemei anaflabetismului, recenzorii au reușit să estimeze pe alte căi un procent al celor care nu știe carte, adică nu știe să scrie, să citește, să conjuge verbele, să vorbească bine în general sau să știe din cap ce rest tre’ să primesacă la o foaie de 10 lei când își ia o cinzeacă de rom.

După modul în care au semnat formularele (X mare, tremurat, sau înmuiat deștu’ în cerneală și lăsat amprentă) recenzorii au ghici-estimat că la nivel național cam 17% din români sunt analfabeț, adică aproape o treime. Procentele au fost oleacă mai mari în unele județe ale Moldovei, unde lumea mai pune mâna pe carte doar când nu găsește alte obiecte contondente prin aproape și dezbaterea pare să degenereze.

În alte cazuri, unele detalii sesizate doar de acuitatea perceptivă a recenzorilor i-au dat de gol pe cei care semnaseră bine în josul paginii dar au dat cu mucii’n fasole la alte întrebări aparent banale. Au fost contorizați drept analfabeț cei care n-au vrut să dea cnp-ul temându-se că nu-l primesc înapoi, cei care nu știau sigur însemnătatea cuvântului recensământ, cei care au încercat să declare spațiul blogului personal la proprietăți, cei care n-au lăsat recenzorii în casă de frică să nu le fure din bulendre sau să le spună vecinilor că au carpeta de pe perete cam murdară, cei care au declarat să soacra e capul gospodăriei și cei care la rubrica situația persoanei au spus că sunt puțin mahmuri dar se tratează, după care și-au turnat un păhărel de tărie la 10 dimineața.

Așadar, rezultatul final este unul descumpănitor chiar dacă se bazează pe estimări parțiale – 17% din români sunt analfabeț. Ceace e foarte trist.